Tânăr din Vulturești, reținut, după ce a tâlhărit, violat și a omorât o bătrână de 98 de ani

0
504

Un tânăr, de 19 ani, din comuna Vulturești a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Aceștia îl acuză pe tânăr de fapte extrem de grave, bărbatul fiind cercetat pentru tâlhărie, omor calificat și viol asupra unei bătrâne de 98 de ani.

„În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 30/31 august, în jurul orelor 01:00-01:30, pe fondul consumului de anumite substanțe ( posibil țigară/joint), inculpatul a pătruns fără drept în curtea și locuința victimei B.D., de 98 de ani, din comuna Vulturești, județul Olt, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a acesteia, datorată vârstei (98 ani) și stării de sănătate (victima se deplasa cu ajutorul unui baston), cu intenția de a sustrage sume de bani, sens în care i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu palmele, pumnii și picioarele, fără însă a sustrage vreo sumă de bani, întrucât nu a găsit”, spun procurorii olteni.

Tânărul și-a bătut joc de bătrâna neajutorată, introducându-i acesteia bastonul în vagin, a violat-o și a sugrumat-o.

„Profitând de aceeași stare de vulnerabilitate a victimei, a întreținut, prin constrângere, raport sexual cu victima, continuând să o agreseze, după care i-a introdus în vagin un corp dur, respectiv bastonul de care victima se folosea pentru deplasare, iar, în final, a sugrumat victima cu consecința fracturii de os hioid, fapt ce determinat decesul, conform concluziilor preliminare întocmite de către SJML Olt”, mai arată procurorii olteni.