Deputatul Dan Ciocan, exclus din PSD

0
1161

PSD Olt a anunțat că deputatul Dan Ciocan a fost exclus din partid.

„Biroul Permanent al Organizației Municipale PSD Caracal s-a întrunit astăzi, 31 august 2020, în ședință statutară și a decis cu unanimitate de voturi, dintre cei prezenți, excluderea din partid a lui Dan Ciocan, membru în cadrul organizației”, se arată într-un comunicat al PSD Olt.

Social democrații vorbesc despre mai multe motive care au dus la excluderea din partid a lui Dan Ciocan, printre care și absența din Parlament de la moțiunea de cenzură.

„Motivele excluderii sunt următoarele: absența de la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban; încercările repetate de a convinge, în sediul PSD Caracal, folosindu-se de calitatea de deputat, membri cu notorietate ai PSD, să candideze pentru Consiliul Local Caracal din partea formațiunii Pro România. Mai mult de atât, s-a observat că nu mai rezonează de mult timp cu principiile organizației PSD Olt, organizație care i-a oferit totul, din punct de vedere politic: două mandate de deputat și funcția de președinte al Organizației Municipale Caracal, una dintre cele mai importante organizații din județ. Organizația noastră s-a delimitat dintotdeauna de atitudinea duplicitară, ipocrizia și lipsa de caracter”, se mai arată în comunicatul citat.