Primarul din Potcoava: „Ne pregătim pentru Liga a III-a”

0
281

Petrolul Potcoava a fost desemnată campioana județului, formația pregătită de profesorul Cristian Vintilă urmând să reprezinte Oltul la barajul de promovare în Liga a III-a.

Astfel, Petrolul Potcoava va întâlni pe 1 august campioana din Vâlcea, Minerul Costești, iar pe 5 august va juca împotriva reprezentantei din Teleorman.

Primarul din Potcoava, Manuel Enăchioaia, a precizat că are nevoie de un buget de cinci-șase miliarde de lei vechi pentru a ține echipa în eșalonul al treilea.

„Ne pregătim pentru Liga a III-a. În contextul opririi campionatului din cauza pandemiei, nu am știu ce se întâmplă. Acum, că ne-au declarat campioni, am început pregătirea. Ne pregătim și din punct de vedere financiar, ne dorim să promovăm și să ne menținem în eșalonul al treilea. Sunt discuții, căutăm sponsori. Avem nevoie de cinci-șase miliarde de lei pe an pentru un sezon în Liga a III-a, asta așa ca să nu retrogradăm, să ne menținem. Cu câteva lucrări la teren, eu cred că îl pot omologa. Ne dorim să jucăm la Potcoava, pentru ce am făcut echipă ca să joc la alții”, a spus primarul din Potcoava, Manuel Enăchioaia.