Ianovschi, după tragerea la sorți: „Ne dorim ca după aceste partide să evoluăm în Liga a II-a”

0
315

În duelul pentru promovarea în eșalonul secund, CSM Slatina va susține manșa tur pe terenul formației Progresul Spartac, returul urmând să se dispute la o săptămână distanță pe Stadionul „1 Mai” din Slatina. Tragerea la sorți a avut loc vineri, la Casa Fotbalului.

Antrenorul de la CSM Slatina, Mihai Ianovschi, a precizat că tratează cu maximă seriozitate cele două partide din fața rivalei din Capitală. Tehnicianul nu se confruntă cu probleme de lot, jucătorii având program individual de pregătire pe perioada celor trei luni de întrerupere.

„Sunt două jocuri pe care le abordăm cu maximă seriozitate și ne dorim ca după aceste partide să evoluăm în Liga a II-a. La acest moment, de abia am început pregătirea, trebuie să vedem exact și datele la care se joacă. Ni s-a comunicat doar că primul joc se dispută la echipa din București, iar cel de al doilea la noi. Săptămâna viitoare se vor stabili datele la care se va juca. Lotul este bine, nu avem probleme, ei au fost monitorizați în perioada de trei luni cât au stat acasă, știm exact ce au făcut, nu avem probleme, știm de unde să reluăm pregătirea”, a spus Ianovschi.

Oficialii clubului vor respecta întreaga procedură impusă de autorități, jucătorii urmând a fi testați la COVID-19.

„Am reunit lotul, în primele zile a fost mai greu până ne-am organizat, sunt lucruri noi atât pentru noi ca antrenori, cât și pentru sportivi. Nimeni nu s-a lovit de această situație. Am reușit și am reluat activitatea, respectăm normele impuse de Ministerul Sănătății, cu izolarea, cu grupe separate de jucători care nu se intersectează, cu regulile de igienă. Luni am chemat jucătorii, le am făcut instructajul, iar de marți s-au început antrenamentele. Clubul respectă absolut toate indicațiile, cu număr de teste, cu număr de jucători. Clubul este organizat foarte bine și respectăm toate instrucțiunile, chiar dacă unele sunt aspre, este mai importantă sănătatea noastră, a tuturor. Se respectă absolut tot, nu avem probleme”, a adăugat Ianovschi.