Directoarea de la DAJ Olt: „Nu trebuie să avem vânători de subvenții”

0
411

Peste o sută de fermieri olteni nu au dosare eligibile în Programul Tomata. Cei mai mulți nu au deținut suprafața eligibilă de solar, de cel puțin o mie de metri pătrați.

Directoarea de la Direcția Agricolă Județeană (DAJ) Olt, Gabriela Andronie, a precizat că le-a cerut angajaților care efectuează controlul pe teren să fie foarte stricți.

„Unde sunt suspiciuni, le-am cerut să fie mult mai stricți, să primească subvenția cei care au făcut eforturi. Nu trebuie să avem vânători de subvenții. Este bine că s-a prelungit termenul în Programul Tomata, pentru că avem timp să verificăm fiecare dosar. Avem peste o sută de dosare care nu sunt eligibile, cele mai multe pentru că nu au respectat suprafața solicitată în program”, a spus Andronie.

Un scandal a izbucnit la Direcția Agricolă Județeană Olt, privind Programul Tomata, în timp ce în fruntea instituției se afla directorul Dragoș Drăghicescu. Totul ar fi plecat de la inginerul Stana Drigă, care a sesizat conducerea instituției că nu își recunoaște semnătura în mai multe dosare ce aparțin fermierilor olteni, care au accesat Programul Tomata. Corpul de Control al ministerului Agriculturii a venit la DAJ Olt și a verificat zeci de dosare.

Neregulile au ajuns și pe masa procurorilor DNA, însă până acum angajații DAJ Olt nu au fost chemați pentru audieri. Se fac cercetări pentru fals în declarații. Totodată, sunt și dosare în care fermierii au primit subvenția de 3.000 de euro, deși nu erau eligibili.

Ministrul Agriculturii a precizat că la Olt ar fi vorba de peste 400 de dosare cu probleme.

Recent, Curtea de Conturi a descoperit că 47 de fermieri olteani au primit de două ori ajutorul de minimis în Programul Tomata. Practic, legumicultorii s-au trezit cu câte 6.000 de euro în cont, în loc de 3.000 de euro cât li se cuvenea. La un calcul simplu, eroarea se ridică la peste 140.000 de euro, 47 de dosare înmulțit cu 3.000 de euro cât este ajutorul de minimis în Programul Tomata.