Circuitele Policlinicii Spitalului Caracal vor fi refăcute ca să primească pacienți

0
334

Reprezentanții Spitalului Caracal refac circuitele în policlinica unității medicale. Noul manager, medicul Alen Stegaru, a precizat că pacienții vor putea veni la consultații, însă aceștia trebuie să respecte măsurile speciale.

„Avem de refăcut circuitele în policlinică, pentru că trebuie stabilit accesul pacienților în următoarea perioadă. Noi eram pregătiți ca spital suport COVID-19 conform vechii ordonanțe, iar acum trebuie să acordăm și asistență medical. Încercăm să redeschidem ambulatoriu, cu capacitate redusă, cu respectarea măsurilor de siguranță. Vom limita prezentările, ne-am gândit la un număr de cinci-șase persoane pe zi pentru fiecare cabinet. Acum lucrăm la circuite. Policlinica merge conform vechii ordonanțe, doar pentru urgențe, acum va trebui să acordăm și asistență medical. În primul rând, de la intrare pacienții trec prin triajul epidemiologică, li se ia temperatura, trebuie să vină cu mască și nu mai mult de cinci-șase pentru fiecare specialitate în parte. Sunt ceva probleme cu câteva cabinete la care nu reușim să găsim variantă pentru circuite. Practic, pacienții nu trebuie să se întâlnească”, a spus managerul Alen Stegaru.

Acesta a mai precizat că marți, 19 mai, o comisie de la DSP Olt va evalua situația din Ambulatoriul Spitalului Caracal.

„Eu aștept să terminăm procedura cu refacerea circuitelor, lucrăm la ele chiar acum. Mâine, marți, 19 mai, trebuie să vină o comisie de la DSP Olt să evalueze și, eventual, să corecteze unde avem probleme”, a adăugat Stegaru.