Spitalul Slatina are stoc de materiale sanitare și dezinfectanți

0
328

 Managerul Spitalului Slatina, Cătălin Rotea, a dat asigurări că unitatea medicală dispune de stocuri de echipamente și dezinfectanți pentru perioada următoare. Totodată, se fac comenzi în continuare.

„În momentul de față Spitalul Slatina are stocuri pe absolut toate categoriile de materiale sanitare , cât și dezinfectanți, măști cu trei straturi de unică folosință, măști medicale de protecție cu filtru HEPA, compleuri de protecție cu glugă, mănuși de examinare, teste rapide de grip tip A și B. Facem comenzi în continuare pentru a acoperi absolut tot necesarul spitalului până dincolo de data de 15 aprilie, ca să nu avem eventuale rupturi de stoc. Aceste materiale sanitare, cât și dezinfectanți sunt consumați rational pe secții. Sunt distribuite doar cu acordul șefului Serviciului de protecție împotriva infecțiilor asociate actului medical și a directoarei de îngrijiri”, a spus Rotea.