DIICOT Olt are șef pentru următorii trei ani

0
2177

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât în ședința de marți, 10 martie, numirea în funcţia de procuror şef al Biroului teritorial Olt din cadrul Serviciului teritorial Craiova a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a procurorului Alexandru Dragomir ( n.r. cel care ocupa și în prezent această funcție), pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 11.03.2020.

Procurorul DIICOT Alexandru Dragomir fusese delegat la conducerea Biroului Teritorial Olt, de către procurorii CSM, pe o perioadă de șase luni, începând cu data de 15 noiembrie 2019, după ce procurorul Ionuț Călina, cel care conducea, la acea vreme, DIICOT Olt, a demisionat.

Dragomir este procuror din 1997, timp în care a activat în cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Oravița, până în 2000, apoi în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. În 2007 a ocupat funcția de prim-procuror adjunct în cadrul acestei unități de parchet, iar din iunie 2008 este procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt.

Procurorul Dragomir a mai ocupat această funcție (n.r. procuror șef DIICOT OLT) și în perioada 13 martie 2017-13 decembrie 2017, fiind înlocuit de procurorul Călina.