Flori de Ziua Femeii, din partea PNL Olt

0
782

Liberalii din Olt au continuat tradiţia, duminică, şi au împărţit flori doamnelor şi domnişoarelor pe care le-au întâlnit în Slatina, dar și în celelalte localități ale județului.

Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, s-a aflat în rândul femeilor din Slatina, dăruindu-le o floare și urându-le un sincer „La mulți ani!”.

La rândul lor șefii și reprezentanții celorlalte organizații liberale din județ au oferit flori și felicitări reprezentantelor sexului frumos. „Ca în fiecare an, colegii mei au făcut acest gest față de doamnele și domnișoarele din comunitățile în care noi ne desfășurăm activități. Eu personal am oferit flori  pe raza municipiului Slatina. Acum nu aș putea să vă spun numeric câte organizații au oferit flori , dar foarte multe au făcut acest gest de respect față de doamnele și domnișoarele din județul nostru și din localitățile unde dumnealor activează”, a declarat Voiculescu.

 De altfel și pe pagina sa de facebook, liderul PNL Olt a ținut să adreseze un mesaj frumos pentru doamnele și domnișoarele din Olt: „Galbenul liberal, frumusețea florilor, bucuria dăruirii și lumina din ochii femeilor. Am adunat, iată, toată primăvara într-o singură zi: 8 Martie. La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor, și fie ca anii viitori să întregim împreună buchetul de flori pe care vi-l dăruim cu iubire și considerație! Împreună cu întreaga echipă a PNL Olt vă urăm tuturor o primăvară minunată, încă una din toate primăverile vieții!”, a scris pe pagina sa de socializare președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.