Sute de sancțiuni contravenționale aplicate de politiștii olteni

0
127

În ultimele 48 de ore, polițiștii olteni au intervenit la peste 250 de evenimente, au aplicat peste 250 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare depășește 80.000 de lei și au constatat 18 infracțiuni.
În ultimele 48 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au intervenit la 257 de evenimente, 156 dintre acestea fiind sesizate prin serviciul 112.
În urma intervențiilor, au fost aplicate 255 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 82.525 lei.
Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au reținut 22 de permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare. De asemenea, au constatat 9 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Totodată, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au constatat  18 infracțiuni, dintre care peste 11 în flagrant delict.
Exemple:
La data de 20 noiembrie a.c., ora 08:00, pe strada General Magheru, din municipiul Caracal, a fost depistat un bărbat, de 23 ani, din comuna Vădăstrița, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
În cauză, au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

La aceeași dată, ora 10:10, pe strada Traian, din comuna Fărcașele, a fost depistat un bărbat de 27 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped, neînregistrat și fără a poseda permis de conducere.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Tot în data de 20 noiembrie a.c., în baza planului de acțiune pe linie de prevenire și combatere a infracțiunilor silvice, pe raza comunei Osica de Sus, au fost depistate două autoutilitare încărcate cu material lemnos. Cei doi conducători auto, doi bărbați cu vârstele de 27 și 34 de ani, din comuna Berevoiești, județul Argeș, ofereau spre vânzare materialul lemnos, fără a respecta prevederile legale.
Față de cei doi conducători auto s-a luat măsura sancționării contravenționale, iar materialul lemnos în cantitate totală de 7,100 mc specia salcâm a fost ridicat în vederea confiscării.