Sute de firme din Olt și-au închis porțile

0
295

Aproape 1.700 de firme au fost radiate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (ORCT) Olt, în primele nouă luni ale acestui an, din care 84 numai în luna septembrie a acestui an. Aceasta este situația în județul Olt, potrivit ultimului raport dat publicităţii de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Numărul firmelor şterse de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt , în primele nouă luni din 2019, a crescut faţă de aceeași perioadă din 2018, ceea ce denotă o situație îngrijorătoare pentru mediu de afaceri oltean. Dacă în primele nouă luni din 2018 fuseseră radiate, în Olt, un număr de 1.137 de firme, în același interval din 2019, au fost radiate 1.680, ceea ce înseamnă o creștere a dinamicii acestui indicator cu 47,76 de procente. Numai în luna septembrie 2019 nu mai puţin de 84 de firme si-au închis porţile. Un simplu calcul arată că, în medie, în fiecare zi din 2019, cel puțin opt patroni au pus lacătul pe afacere.

Din peisajul mediului de afaceri al Oltului, au dispărut atât PFA-uri (persoane fizice autorizate), cât şi societăţi comerciale cu răspundere limitată şi mici întreprinderi individuale.

De la începutul lunii februarie 2017 radierea unei entități (în urma dizolvării sau lichidării) fie ea cu personalitate juridică (SRL, SRL-debutant etc) sau fără personalitate juridică (PFA, întreprindere individuală/familială) se face fără plata taxelor de registru. Eliminarea tarifelor pentru această operațiune este stabilită de Legea numărul 1/2017, publicată în Monitorul Oficial. Radierea unei entități înseamnă desfiinţarea efectivă a acesteia și stergerea ei din Registrul Comerțului. Radierea apare, în general, în urma dizolvării.