La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Dumitru!

0
487

Redacția Gazeta Oltului urează un călduros La mulți ani! tuturor celor care astăzi își sărbătoresc ziua onomastică! Vă dorim multă sănătate, fericire și putere de muncă!

 

Sfântul Dumitru pică în acest an sâmbătă, 26 octombrie, și este o zi cu deosebite tradiții și superstiții aducătoare de noroc și sănătate.

Ziua de Sf. Dimitrie reprezintă începutul iernii. Potrivit superstițiilor populare, există credinţa că, în ziua de Sfântul Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

De Sfântul Dumitru sau Sâmedru există o mulțime de tradiții și superstiții. Una dintre ele spune că nu ai voie să folosești pieptănul, în caz contrar, vei atrage necazuri și primejdii

În Bucovina, tradiția spune că cine seamănă usturoiul după ziua de Sf. Dimitrie va avea anul viitor parte numai de pagubă

Toți cei care au datorii, ar trebui să le plătească până la Sf. Dimitrie pentru a-i merge bine tot anul viitor.

Femeile trebuie să împartă copiilor fructe uscate, covrigi, mere și nuci. În anumite zone ale țării, pentru sufletul celor morți, se împarte grâu fiert în lapte și colivă

În ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, se aprind focuri, peste care sar copii, pentru a fi sănătoşi tot anul. Focul are şi menirea de a alunga fiarele şi de a încălzi morţii. După ce focul este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi.

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşează cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, anotimpul rece va fi aspru.

Ca să poți afla cum va fi iarna, tradiția  vorbește de urmărirea mersului oilor în dimineaţa sărbătorii Sfântul Dimitrie. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

Tot de Sfântul Dumitru, țăranii tund coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

sursa: capital.ro