Tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

0
224

Polițiștii din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Coteana au identificat doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În dimineața zilei de 19 octombrie a.c., în jurul orelor 06:00, un bărbat de 25 de ani, din comuna Mărunței, județul Olt, a sesizat faptul că, în timp ce se afla într-un autoturism cu încă doi bărbați, pe raza comunei Mărunței, ar fi fost deposedat prin violență de suma de 300 euro și un telefon mobil, după care cei doi au plecat cu autoturismul într-o direcție necunoscută.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr.4 Poliției Rurală Coteana, au fost identificați cei doi bărbați cu vârstele de 19 și 20 de ani, primul din comuna Izvoarele și cel de-al doilea din comuna Mărunței, județul Olt, bănuiți de comiterea faptei.

Față de aceștia, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, iar în ziua de 20 octombrie instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a celor doi bărbați pe o perioadă de 30 de zile.” se arată în comunicatul de presă.