Fost aviator din Olt, pensie de lux

0
1395

În timp ce mulţi dintre pensionarii olteni abia dacă se descurcă să trăiască din pensiile pe care le primesc lunar, după o viaţă de muncă, există câţiva locuitori ai judeţului care au ieşit la pensie cu sume fabuloase, potrivit datelor furnizate de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Olt. Printre ei se numără şi un fost aviator, care are o pensie lunară de peste 17.000 de lei.

 Ajutaţi de legi speciale în funcţie de domeniile în care au lucrat, pensionarii de lux au venituri din pensii comparabile cu salariile unor lucrători din companiile multinaţionale.

Este vorba despre magistraţi, dar şi personalul aeronautic civil navigant profesionist. În această ultimă categorie se încadrează şi un fost aviator din Olt . Acesta are o pensie de nici mai mult, nici mai puţin de 17.691 lei (aproximativ 177 milioane ROL).

„În Olt, există doi pensionari beneficiari de pensii de serviciu stabilite în baza Legii 83/2015 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România. Este vorba despre un fost aviator care are o pensie de 17.691 lei şi un urmaş de aviator care are o pensie de 8.512 lei”, 
a declarat directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Olt, Iulian Smarandache.

Potrivit legii personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază de pensie de serviciu, potrivit categoriei profesionale din care face parte, dacă îndeplineşte cumulativ, următoarele condiţii de pensionare: piloţi, însoţitori de bord/membri ai echipajului de cabină cu licenţă/atestat de membru al echipajului de cabină, paraşutişti şi personalul de inspecţie în zbor, care au vârsta de minimum 50 de ani şi au realizat o vechime de cel puţin 20 de ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist; navigatori, mecanici şi/sau ingineri de bord naviganţi, operatori radionaviganţi, ingineri de recepţie şi control aeronave şi ingineri de recepţie, care au vârsta de minimum 52 de ani şi au realizat o vechime de cel puţin 25 de ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist.

Pensiă se acorda la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reşedinţa a solicitantului. La decesul titularului pensiei de serviciu, soţul/soţia şi copiii acestuia beneficiază de pensie de urmaş, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare privind sistemul de pensii publice, iar aceasta se calculează din pensia de serviciu a titularului aflată in plată sau la care ar fi avut dreptul în condiţiile prezentei legi, daca aceasta este mai avantajoasă decât pensia stabilită sau cuvenită în sistemul de pensii publice. Personalul aeronautic civil navigant profesionist care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege are dreptul la o pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.