Proiect de educatie și conștientizare Sănătatea mamei și a bebelușului

0
153

 Vineri, 20 septembrie 2019, va avea loc cel de-al doilea workshop din cadrul Proiectului Sănătatea mamei și a bebelușului.

Evenimentele din cadrul proiectului sunt finanțate nerambursabil de Consiliul Local al Municipiului Slatina și se desfășoară în parteneriat cu Biblioteca Județeana Olt ,,Ion Minulescu’’.

Grupul țintă este reprezentat de femei, din Municipiul Slatina, interesate de educația pre- și postanatală, temele abordate vizează perioada de preconcepție, o perioadă destul de des ignorată în care evaluarea preconceptivă și consilierea cuplurilor joacă un rol extrem de important pentru  perioadele imediat următoare, sarcina și nașterea, o altă perioadă extrem de importantă pentru mămici- perioada alăptării, sunt promovate recomandările OMS cu privire la alăptarea exclusivă până la 6 luni a bebelușului și alăptarea la cerere precum și evitarea situatiilor problemă legate de alăptare, vom păși în perioada ,,baby blues’’(depresia postnatală) și vom încheia cu diversificarea, bebelușului alăptat, după vârsta de 6 luni și modificările ce apar în corpul proaspetei mămici imediat după naștere.

La finalul proiectului, în luna decembrie a anului curent, va fi generat un Ghid ce va conține cele mai importante aspecte prezentate precum și imagini din cadrul workshop-urilor. Ghidul va fi generat în format pdf. și va fi accesibil tuturor viitoarelor și proaspetelor mămici pe pagina de facebook a Grupului de sprijin pentru mămici Slatina.