Se schimbă iarăși regulile de pensionare!

0
7240

Au apărut noutăți importante cu privire la modul de calcul pentru pensia anticipată parțială, în cazul bărbaților.

Au apărut noutăți importante cu privire la modul de calcul pentru pensia anticipată parțială, în cazul bărbaților.

Aceștia pot opta pentru o pensionare anticipată parțială cu cel mult 5 ani înainte de vârsta standard de pensionare dar numai dacă îndeplinesc următoarea condiție: să fi plătit la stat cotizația pentru o perioadă între 35 și 45 de ani! În prezent, bărbații pot ieși la pensie la vârsta standard de 65 de ani și după un stagiu de cotizare de 35 de ani, cotizația minimă fiind de 15 ani, informează dcbusiness.ro

Diferența dintre pensia anticipată și pensia anticipată parțială este dată de faptul că, în al doilea caz, se aplică o diminuare a pensiei față de cea pentru limită de vârstă. Iar în cazul pensiei anticipate parțiale, reducerea vârstei nu se poate cumula cu alte reduceri legale.

În prevederea legislativă care reglementează pensionarea anticipată, se menționează: „Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare”. Iar procentul de diminuare în funcție de stagiul de cotizare este, după cum urmează:

  • până la 1 an – 0,50%;
  • peste 1 an – 0,45%;
  • peste 2 ani – 0,40%;
  • peste 3 ani – 0,35%;
  • peste 4 ani – 0,30%;
  • peste 5 ani – 0,25%;
  • peste 6 ani – 0,20%;
  • între 7 și 8 ani – 0,15%.

Odată cu îndeplinirea condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată parţială devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării stabilite, indicată în tabelul de mai sus. Totodată, recalcularea va ține cont și de adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate parţiale.

Foarte important de știut: pensionarul care solicită pensia anticipată parțială nu trebuie să facă o cerere pentru recalcularea ei, întrucât aceasta se produce din oficiu!

Sursa: evz.ro