Unde merg pensionarii olteni la tratament

0
289

De miercuri, 21 august, va începe distribuirea unei noi serii de bilete de tratament balneoclimateric pentru pensionari. Aceştia se vor bucura de facilităţile din staţiuni şi de tratament doar dacă vor avea asupra lor cardul de sănătate, care trebuie să fie activat.

Începând de miercuri, Casa Judeţeană de Pensii Olt pune în vânzare o nouă serie de bilete de tratament (seria a XII-a), prezentarea pensionarilor în staţiuni fiind în perioada 4-9 septembrie 2019. Pentru această serie, pensionarilor din Olt le-au fost repartizate  220 de bilete în staţiunile balneo-climaterice din ţară.

Cele mai multe locuri în staţiuni sunt disponibile la Olănești (44 de bilete), Govora (33 bilete), Covasna (20 bilete), Herculane (17 bilete), Călimănești (13 bilete), Amara, Felix și Pucioasa, câte 12 bilete și Căciulata (10 bilete). Alte staţiuni solicitate de pensionarii olteni sunt: Mangalia și Saturn, câte opt bilete, Buziaș și Eforie Nord, câte șase bilete, Bala-cinci bilete și Neptun-patru bilete.

Nu în ultimul rând, oltenii care au optat pentru staţiunile Sinaia, Geoagiu, Techirghiol, Tușnad și Vatra Dornei au la dispoziţie câte două bilete pentru fiecare staţiune.

„Persoanele care se regăsesc pe lista afișată pot ridica biletele de tratament de la sediul Casei Județene de Pensii Olt în zilele de luni și miercuri până în data de 28 august 2019, inclusiv.

Biletele de tratament rămase disponibile se vor afișa în data de 30 august 2019 și se vor vinde în data de 2 septembrie 2019, a declarat directorul executiv al CJP Olt, Iulian Smarandache. Diagrama de alocarea biletelor se află afişată la sediul Casei Judeţene de Pensii, dar şi pe site-ul instituţiei, www.cjpolt.ro.