Petrecere mare la Colonești

0
585

Tradiţia festivalului căluşăresc „Ilie Martin” continuă şi în acest an la Coloneşti. Sâmbătă, 20 iulie, coloneştenii, şi nu numai, sunt aşteptaţi să vină cu mic cu mare pentru a petrece împreună câteva ore bune şi a asista la o tradiţie veche de sute de ani. Este vorba despre căluşul românesc.  Şi în acest an, Primăria şi Consiliul Local Coloneşti au pregătit multe surprize pentru cetăţenii din comună, dar şi pentru cei din localităţile învecinate care vor fi prezenţi la această manifestare. Invitaţii speciali ai evenimentului sunt:  Olguța Berbec, Cristi Bănățeanu și Cristina Turcu.

Pentru al șaisprezecelea an consecutiv, pe 20 iulie, la Coloneşti, va fi organizat Festivalul Căluşăresc „Ilie Martin”. Manifestările cuprind spectacole de căluş oferite de mai multe formaţii de profil din judeţ şi nu numai. În plus, invitaţii de onoare vor întregi o atmosferă mult aşteptată de locuitorii din Coloneşti, dar şi de cei din comunele învecinate.

Deschiderea oficială a evenimentului cultural va fi făcută de edilul şef al comunei Coloneşti, Nicolae Stan, în jurul orei 14.00, alături de invitaţi, oficialităţi locale şi judeţene, printr-un mesaj adresat locuitorilor comunei.

În continuare vor evolua pe cocheta scena din localitatea Bătăreni formaţiile de căluşari din: Vâlcele, Potcoava, Dobrun, Hîrsești, Corbu, Stolnici, Scornicești, Osica de Sus, Osica de Jos, Poboru, Optași, Pârșcoveni, Mărunței şi bineînţeles din Coloneşti.

Între orele 18.30 – 19.00, pe scenă vor evolua artiştii Ansamblului folcloric profesionist „Doina Oltului” din Slatina, familia Nicu și Niculina Spânu din Pitești. La ora 19.00 va avea loc un recital susținut de îndrăgita interpretă de muzică populară Olguța Berbec, urmat la ora 19.50 de recitalul cunoscutului interpret Cristi Bănățeanu

Programul festivalului continuă de la ora 20.40 cu un recital susţinut de  Ileana Lăceanu, iar de la ora 21.30 pe scena festivalului va urca interpreta Diana Țițirigă. La ora 22.00 va urma recitalul interpretei de muzică populară Cristina Turcu . Bineînţeles că, din program, nu va lipsi spectacolul de lumină și culoare (focul de artificii). Însă autorităţile le promit coloneştenilor că sărbătoarea va ţine până dimineaţa. Potrivit primarului comunei Colonești, Nicolae Stan, la ediția din acest an sunt invitați să participe reprezentanți de la toate partidele politice, deputați și senatori de Olt, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, directori de deconcentrate și mulți primari din județ.