La Vâlcele, de “Ziua Comunei” – prima ediţie

0
429

Pe la 1475-1476, domnitorul Basarab cel Bătrân întăreşte unei mănăstiri mai multe proprietăţi, între care şi „Greci Călugăreşti şi Maricino”. Acesta din urmă era un cătun situat între satele Greci, din actuala comună Schitu, şi Vâlcele. Aşadar, Maricino care însă, între timp, a dispărut, a fost un sat aparţinând comunei Vâlcele. Respectivul hrisov emis de Basarab cel Bătrân reprezintă prima menţiune documentară a unei aşezări omeneşti de pe teritoriul comunei Vâlcele. Era firesc, prin urmare, ca Ziua Comunei să fie dedicată şi aniversării unei vîrste seculare – o vârstă pe care localitatea nu şi-o trădează deloc, având în vedere prospeţimea obrazului şi verdele crud din privirile locuitorilor, reflectând sănătatea pământului din care ei îşi trag rădăcinile. Sărbătoarea a avut loc pe stadion şi pe câmpul unde, săptămânal, se întâmplă unul dintre cele mai importante târguri de săptămână din judeţ, important mai ales prin vechimea sa, căci funcţionează de prin anii ’50 ai secolului trecut, dar şi prin amploarea şi modernizările pe care i le-a asigurat actualul primar, Alexandru Taifas.

De la bun început trebuie menţionat că organizarea primei ediţii a Zilei Comunei Vâlcele a fost ireproşabilă. Zeci de comercianţi şi-au dat întâlnire cu acest prilej, în aşteptarea invitaţilor care nu au întârziat să vină. Arta autentică, tradiţională, a fost şi ea prezentă prin expoziţiile de ceramică de Vădastra, de sculptură în lemn sau de ii de Cezieni. Mai multe mii de locuitori din Vâlcele, dar şi din alte comune, au ţinut să onoreze cu prezenţa lor eforturile lăudabile ale primarului şi echipei sale. Întregul spaţiu destinat desfăşurării evenimentului s-a umplut până la refuz, iar participanţii au putut să se bucure de o zi minunată, presărată cu multe surprize plăcute, oferite de organizatori. Fiind o comună în care creşterea animalelor reprezintă încă o ocupaţie importantă, nu a lipsit din program defilarea unor caleşti tradiţionale, trase de cei mai frumoşi cai din comună. Bineînţeles, centrul de atracţie al întregii manifestări a fost programul artistic, care a început cu prestaţia deosebită a unor talente locale ce activează în ansambluri folclorice consacrate precum „Poarta Olteniei” sau cele două renumite ansambluri ale Centrului Cultural Vâlcele, respectiv „Rândunica” şi „Colelia”. Reuşita întregului spectacol a fost asigurată de evoluţia de-a dreptul încântătoare a unor valori judeţene şi naţionale din cadrul Ansamblului Profesionist „Doina Oltului. În coregrafia maestrului Nichita Dragomira, un fiu al locului, acompaniaţi de orchestra dirijată de maestrul Cristian Dumitru şi în prezentarea, ca de obicei, inspirată a lui Romică Preoteasa, au urcat pe scenă şi au susţinut recitaluri extraordinare Maria Ghinea, Ileana Lăceanu, Vasilica Dinu, Neta Soare, Victoriţa Cică, Gabriel Zăvoeanu, Carmen Budulan, Florica Chircă, Ştefania Strejescu.

Ferm racordată la pulsul localităţilor, conducerea politică şi administrativă a judeţului a ţinut să fie alături şi de locuitorii comunei Vâlcele şi să le împărtăşească bucuria din suflet. Au venit la Vâlcele: Silviu Neacşu, prefectul judeţului, dar şi conducători de instituţii precum: Daniel Bărbulescu, Gheorghe Neacşa, Adrian Bărbulete, Longin Drăghicescu, Sorin Brătoi, Florin Barbu, Nicolae Vitan, Corina Sulger. Primarul comunei Şerbăneşti, Titi Peligrad, sau cel al comunei Schitu, Marian Lunganu, au ţinut să fie şi ei alături de prietenul lor din conducerea primăriei comunei Vâlcele. În fruntea acestei numeroase delegaţii a fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Virgil Delureanu. Acesta, adresându-se celor prezenţi, i-a felicitat pentru toate realizările de până acum şi i-a asigurat că, în continuare, se vor bucura de tot sprijinul din partea Consiliului Judeţean, pentru ca toate proiectele depuse să fie implementate şi să facă din comuna Vâlcele o comună de nivel european.

Un moment important al întregii manifestări l-a constituit şi premierea a zeci de cupluri din comună, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Felicitându-i şi strângându-le mâinile celor care au mai putut să vină, sprijiniţi în bastoane sau cârje, primarul Alexandru Taifas le-a mulţumit pentru că încă mai există şi a subliniat, pentru toţi participanţii la sărbătoare, că ei au dus tot greul, cu plugul şi sapa şi au înfruntat colectivizarea şi întunericul comunist.

„Ziua Comunei Vâlcele” – o zi frumoasă sub toate aspectele, inclusiv meteo, căci, printre norii ce se voiau ameninţători, soarele şi-a arătat generos obrazul strălucitor, probabil încântat şi el de atâta joc şi voie bună pe câmpul de la Vâlcele. Iar după ce soarele s-a ascuns pe după frumoasele dealuri care văluresc relieful comunei, petrecerea a continuat până târziu în noapte.