Bătaie soră cu moartea. Destule probe ca bărbatul din Valea Mare să fie reținut

0
290

Doi bătrâni din comuna Brebeni au fost atacați în noaptea de 2 spre 3 noiembrie 2018, chiar de nepotul unuia dintre victime. Acesta, în vârstă de 33 de ani, voia niște bani și în urma refuzului din partea bunicii sale și a partenerului său, a început să-i lovească, astfel încât ambii au ajuns răniți grav la spital.

După săvârșirea faptei, tânărul ar fi plecat cu un portofel în care se aflau 600 de lei.

După două săptămâni de internare în spital, bărbatul în vârstă a decedat. Pentru bunica agresorului au fost nevoie de 45 de zile de îngrijire medicală.

Agresorul din Valea Mare a fost de la început pe lista de suspecți, însă până acum nu s-au strâns destule dovezi pentru ca acesta să fie reținut.

”În completarea cercetărilor ce se efectuează în dosarul penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în luna noiembrie 2018, având ca obiect infracţiunile de tentativă de omor calificat, omor calificat şi tâlhărie calificată, comise în noaptea de 02/03.11.2018, pe raza comunei Brebeni, sat Brebeni, jud. Olt, învederăm că, în după – amiaza acestei zile, s-a dispus reţinerea unui bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Valea Mare, jud. Olt, având în vedere că probele administrate, până în prezent, au condus la concluzia că acesta este autorul faptelor. Precizăm că, persoana reţinută a fost inclusă, încă de la început, în cercul de suspecţi şi este nepotul, pe linie maternă, a uneia dintre persoanele vătămate”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Agresorul a fost prezentat, miercuri, 3 aprilie, în fața judecătorului, cu propunere de arest preventiv.