Arest preventiv pentru violatorul de la Schitu

0
270

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din comuna Schitu a intrat în casa unei localnice cu probleme de sănătate, în vârstă de 82 de ani și a violat-o. Bărbatul consumase alcool înainte să ajungă la casa   Întâmplarea a avut loc în noapte de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02:00 dimineața.

”Persoana vătămată a arătat că îl cunoaște pe inculpat ca fiind o persoană care consumă în mod frecvent băuturi alcoolice, având și deviații de comportament, motiv pentru care nu a discutat prea mult cu acesta și nici nu l-a chemat să o ajute la treburi gospodărești, iar în noaptea de 29/30 martie 2019, s-a speriat foarte tare de prezența acestuia în locuința sa, nu a opus rezistență fizică pentru că i-a fost teamă că va fi omorâtă.

La propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în baza încheierii din data de 31.03.2019, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Judecătoriei Slatina a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 31.03.2019 şi până la data de 29.04.2019”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.