Bugetul alocat investițiilor în domeniul gospodăririi apelor, creștere de 150% în 2019

0
158

Alocarea bugetară pentru investiţii în domeniul gospodăririi apelor pentru anul 2019 va fi de aproximativ 500 de milioane de lei, în creştere cu 150% faţă de anul anterior, bani din care vor fi finalizate peste 130 de lucrări, a declarat, miercuri, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, într-o conferinţă de presă.

„În 2019, în bugetul Ministerului Apelor şi Pădurilor, aprobat de Parlament şi, sperăm, promulgat cât mai repede de către preşedinte, există o creştere pe investiţiile în domeniul gospodăririi apelor de 150%, faţă de anul 2018, când au existat 180 de milioane de lei. Astfel, din bugetul de stat avem finanţate lucrări în valoare de 199,8 milioane de lei plus surse proprii ‘Apele Române’, în valoare de 300 de milioane de lei, şi credite de angajament de 200 milioane de lei. Din suma totală, vor fi alocate fonduri pentru 60 de obiective care vor fi finalizate în 2019, cu o valoare de 251,69 milioane de lei. De asemenea, avem în vedere rezolvarea a peste 70 de puncte critice şi punerea în siguranţă a digurilor, cu o valoare de 130 de milioane de lei. Deci, mai sunt peste 70 de obiective cu rezolvarea acelor puncte critice. Am cerut directorului general al ANAR – ‘Apele Române’ să dispună ca toate administraţiile bazinale şi serviciile de gospodărire a apei să evalueze la pas toate cursurile de apă pe care le avem în administrare şi să identifice punctele critice care, în cazul unor fenomene meteo extreme, ar putea să ne creeze probleme. Anul trecut, am vizitat peste 25 de judeţe de cel puţin o dată. Vrem să identificăm aceste locuri unde au apărut probleme în dig, locuri în care au fost inundaţii în trecut şi să intervenim din timp şi să rezolvăm problemele, astfel încât să nu constatăm aceste deficienţe când vine apa mare. Per total, în acest an, vom finaliza peste 130 de lucrări, iar 36 vor fi finalizate în anii următori”, a spus Deneş.

Potrivit sursei citate, în bugetul din acest an al ministerului de resort va exista finanţare pentru alte 36 de obiective, respectiv suma de 120 de milioane de lei, însă termenul de finalizare va fi anul 2020 şi ulterior.

sursa: agerpres.ro