BURSĂ CEREALE 2019: Cât au urcat prețurile la GRÂU ȘI PORUMB. Ce spune un fermier din Olt

0
1289

Bursa cerealelor 2019: prețuri la zi pentru grâu și porumb! Fermierii români care au mizat pe creșterea prețurilor la cereale în primăvară și au ales să le stocheze pe timp de iarnă au numai de câștigat. Prețurile la grâu și la porumb au crescut considerabil, iar fermierii se așteaptă ca aceste cotații să mai urce.

850 de lei, preț pe tonă la grâu în zona Moldovei

În regiunea Moldovei, zonă în care aproape întotdeaua prețurile la cereale sunt cele mai mici din țară, la această dată, prețul la grâu este cuprins între 0,78 lei și 0,85 de lei pe kilogram. Anul trecut, după recoltare, un kilogram de grâu costa maximum 0,65 lei pe kilogram.

Dan Hurduc, fermier în zona Costești, județul Vaslui, și membru în Clubul Fermierilor Români, a declarat pentru estnews.ro că prețurile la cereale sunt în creștere, iar fermierii care au pe stoc cereale au numai de câștigat: ”Prețurile au evoluat în primul rând pe fondul secetei care s-a manifestat la nivelul Uniunii Europene. Și în România a fost secetă, cu precădere în Moldova, iar județul Vaslui a fost în centrul zonei afectate de secetă. Cu toate acestea, am reușit să ne menținem pe linia de plutire, iar în condițiile în care prețurile de pe piață sunt bune și câștigul va fi pe măsură. Spre exemplu, presiunea pe prețul grâului este mare în condițiile în care culturile semănate în toamna anului trecut nu au răsărit”.

Potrivit fermierului vasluian, creșterea prețurilor la cereale se datorează și faptului că producțiile din toamna trecută au fost mici, din cauza secetei.

Și în sudul României, în Oltenia, agricultorii care au stocat cerealele a parte au parte de câștiguri mai mari. Din păcate, puțini sunt cei care și-au permis luxul de a depozita grâul sau porumbul până acum, în luna februarie.

700 de lei pe tonă, prețul porumbului în Oltenia

Chiar dacă la acest moment prețurile sunt mai bune ca în toamnă, unii fermieri consideră că este bine să mai păstreze porumbul și grâul încă pentru o lună, chiar două, pentru a obține un preț și mai bun.

La momentul acesta mai am cereale stocate. Grâul se dă cu 0,94 lei și porumbul cu 0,70 lei. Sunt prețuri mai bune față de toamna trecută, dar sunt totuși sub Bursa MATIF de la Paris, și asta din cauza transportului. Eu intenționez să mai țin cerealele. Noi credem că or să mai crească prețurile, și zicem asta după evoluțiile de la Bursă și în urma producțiilor din țările Americii de Sud, care sunt mai mici, nu sunt cele scontate. Ne costă stocarea grâului, a porumbului, dar dacă le-am ținut 6 luni de zile, mai ținem cerealele încă. În străinătate prețurile sunt în jur de 190-195 euro la grâu și undeva până în 180 euro la porumb”, a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO Florin Tiutiu, fermier din Olt.

Creșterea prețurilor la cereale este și în atenția autorităților. Astfel, că aminteam mai sus zona Moldovei, Gigel Crudu – directorul Direcției pentru Agricultură Vaslui, a confirmat că a crescut numărul de fermieri care au stocat recolta anului trecut pentru o vânzare de primăvară: “Stocurile de cereale sunt mai mari față de anul trecut cu 8.000 de tone. O explicație a acestui fenomen este faptul că fermierii așteaptă creșterea prețurilor ca să obțină venituri mai mari. Mulți producători nu mai vând recolta direct de pe tarla, ci o depozitează și așteaptă să vadă cum evoluează cererea și oferta pe piața cerealelor. Din aceste stocuri fermierii își achiziționează și imputurile pentru noul an agricol. Vând cereale la companiile multinaționale, de unde iau semințe certificate, îngrășăminte chimice și pesticide”.

La bursa de la Paris, o tonă de grâu MATIF a ajuns să fie comercializată la un preț de 203,50 de euro, cotație de ieri, 6 februarie, pentru cantitățile livrate în martie. La porumbul MATIF, prețul este de 177 de euro pe tonă.

Sursa: agrointel.ro