Dosare penale pentru evaziune fiscală pe numele mai multor afaceriști din Olt

0
1906

Nu mai puțin de 44 de afaceriști olteni s-au ales cu dosare penale pentru acuzaţii de evaziune fiscală, în 2018. Prejudiciul adus statului de patronii evazionişti a fost calculat de inspectorii fiscali din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt la peste 20 de milioane RON (adică peste 200 de miliarde ROL).

Inspectorii fiscali au efectuat în 2018, peste 1.000 de acţiuni de inspecţie fiscală, iar patronii certaţi cu legea au picat în plasa organelor de control. Ingineriile financiare îi pot costa libertatea pe zeci de afacerişti olteni care au acum dosare penale pentru evaziune fiscală. Controalele inspectorilor fiscali nu s-a lăsat doar cu dosare penale, ci şi cu amenzi pentru cei aflaţi în afara legii.

„În 2018, organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Olt au efectuat 1.004 inspecţii fiscale la persoanele juridice și fizice. Din cele peste 1.000 de inspecții fiscale, 653 au fost efectuate la persoane juridice și 351 la persoane fizice. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 96 de amenzi contravenţionale, în valoare de 113.000 de lei. Din cele 96 de amenzi, 42 au fost aplicate persoanelor juridice, valoarea sancțiunilor ridicându-se la 83.800 de lei, iar 54 de amenzi au fost aplicate persoanelor fizice, cuantumul fiind de 29.200 de lei. Totodată au  fost înaintate organelor de cercetare penala 44 de plângeri penale împotriva unor persoane juridice din județul Olt pentru un prejudiciu în valoare totală de 20.538.104 lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al AJFP Olt, Mihaela Marinescu, la solicitarea Gazeta Oltului.

Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii si exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală.

Potrivit inspectorilor fiscali, printre domeniile de activitate cu risc ridicat de evaziune fiscală se numără: intermedierile în comerţul cu produse diverse; fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor; lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale;  comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun şi colectarea deşeurilor nepericuloase.