Ambulanțieri din Olt, cercetați pentru moartea a opt pacienți

0
1713

Ambulanţa din Corabia mai are doar doi angajaţi care pot veni la serviciu. Alţi 16 sunt sub control judiciar şi nu mai au voie să-şi exercite profesia. Ei sunt acuzaţi că, în ultimii 3 ani, au furat în mod constant din combustibilul maşinilor cu care mergeau la intervenţii.

Procurorul de caz susține că cel puțin opt oameni ar fi murit din cauză că șoferii ar fi mers mult prea încet la cazuri, tocmai ca să consume mai puțin combustibil. Din acest motiv, procurorul îi cercetează pe toți cei 15 și pentru ucidere din culpă.

Reporter: Cum ați aflat că ar fi ceva în neregulă.

Marian Sorin Lia, prim-procuror la parchetul de pe lângă judecătoria Corabia: Parchetul a fost sesizat cu privire la faptul că șoferii ambulanțieri de la substația Corabia au sustras cantități de motorină. Am stabilit că aceste cantități de motorină pe care le sustrăgeau provin din plusuri create ca umare a deplasării la evenimente cu viteze reduse.

Reporter: Cum acționau?

Marian Sorin Lia: Serviciul de ambulanță are anumite normative în baza cărora trebuie să se deplaseze, pentru acel regim de viteză, consumul mașinilor e normat la o cantitate mai mare, iar în urma faptului că nu se deplasau cu viteza respectivă, consumau mai puțin, iar diferența și-o însușeau.

Efectuăm cercetări privind perioada 2013-2018.

Până în prezent nu am stabilit o legătură de cauzalitate, însă urmează să verificăm dacă există o astfel de legătură de cauzalitate între deplasarea cu viteze reduse la evenimente și survenirea deceselor.

Reporter: Toți cei 15 șoferi sunt cercetați sub control judiciar? Rămân doi angajați care pot asigura programul?

Marian Sorin Lia: Nu știu să vă răspund. Ambulanța din Corabia presupun că e funcțională, că sunt mai mulți angajați.

Directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, doctorul Radu Nucă, a declarat miercuri, pentru News.ro, că în urma informării primite din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia prin care mai mulţi ambulanţieri de la Corabia nu îşi mai pot exercita profesia timp de 60 de zile, acolo vor fi trimişi ambulanţieri din alte localităţi astfel ca activitatea să nu aibă de suferit.

„Am luat deja măsuri în acest sens. Am mobilizat conducătorii auto din Serviciul de Ambulanţă din staţia Caracal, din staţia Slatina, am transferat din compartimentul de transport conducători auto cu diplomă de ambulanţier pe urgenţă. Vom acorda ore suplimentare şi se suplineşte activitatea fără să fie perturbată la Corabia. Graficul întocmit pentru luna decembrie va fi respectat întocmai”, a afirmat directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt.

Sursa: digi24.ro