Marius Oprescu: „Nu cred că vor avea loc excluderi”

0
220

Preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, este de părere că nu vor exista excluderi din partid după Comitetul Executiv Naţional (CExN) care se desfăşoară, luni, la Palatul Parlamentului.

„Eu cred că, în Comitetul Executiv, vor avea maturitatea să nu facă astfel de lucruri. Așa cum am susținut-o și în alte rânduri nu poți să ai tot timpul aceleași puncte de vedere. Sunt oameni și noi Oltul suntem organizația care avem alt punct de vedere față de managementul și conducerea actuală a partidului la nivel de țară și nu cred că vor avea loc astfel de excluderi în ședința Comitetului Executiv Național al PSD”, a declarat luni dimineață, Marius Oprescu. Mai mulţi lideri PSD, printre care Marian Oprişan, Codrin Ştefănescu și Ionel Arsene, au cerut excluderea din partid a lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu. Pentru excludere este nevoie de două treimi din voturile membrilor CEx.