Sărbătoare de Halloween, la DGASPC Olt

0
353

Românii au îmbrăţişat şi ei cu mult entuziasm sărbătoarea de Halloween. 31 octombrie a devenit, astfel, încă un prilej de distracţie.

Halloween-ul este o sărbătoare ce aduce zâmbetul pe chipurile celor mai mulți, asta datorită faptului că, în noaptea de 31 octombrie, cei care participă la petreceri se deghizează în zâne, prințese sau prinți, vampiri, vrăjitoare, mumii etc.

Cu ocazia acestei zile, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt organizează „Parada dovlecilor luminoşi”, unde copiii instituţionalizaţi şi cei de la asistenţii maternali profesionişti vor prezenta, într-o paradă, figurinele sculptate de ei. „Este un eveniment cerut de copii și un moment în care suntem din nou împreună, ca o familie”, a precizat directorul general al DGASPC Olt, Rădița Piroșca.

Parada va avea loc miercuri, 31 octombrie, de la ora 17.00, la CSPAD, de pe str. Centura Basarabilor nr. 8.