Fată de 15 ani, tâlhărită în Slatina de un recidivist

0
2141

O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost tâlhărită  în plină stradă în Slatina de către un bărbat. Incidentul s-a petrecut, luni seara, în zona fostei unități militare din Slatina.

Tânăra a fost luată prin surprindere de către bărbat care a tras-o de păr și a trântit-o, după care i-a furat telefonul mobil și s-a făcut nevăzut. Fata s-a prezentat a doua zi, împreună cu părinții, la Poliție pentru a declara ce i s-a întâmplat. În scurt timp polițiștii au reușit să localizeze telefonul și să-l rețină pe individ. Este vorba despre Valentin Golășel din comuna Valea Mare care locuia fără forme legale în zona „Şerpărie” de pe strada Drăgăneşti. Autorul tâlhăriei este un „client” mai vechi al oamenilor legii, fiind cercetat în trecut de polițiști pentru alte infracțiuni și condamnat la închisoare. Marți, magistrații Judecătoriei Slatina au emis mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului pentru 30 de zile.