REVOLTĂTOR! Fetiță PLINĂ DE VÂNĂTĂI, după ce a fost AGRESATĂ de educatoare la o grădiniță din Caracal. S-a deschis DOSAR PENAL

0
407

Un copil de trei ani de la o grădiniţă cu program prelungit din Caracal ar fi fost agresat de o educatoare. Polițiștii au început verificări într-un dosar penal de purtare abuzivă şi loviri sau alte violenţe

În acest caz nu s-a făcut nicio sesizare, însă polițiștii au decis să demareze o anchetă, după ce tatăl copilului a scris într-o postare, pe o rețea de socializare că fiica sa are vânătăi pe corp pentru că a fost agresată de educatoare.

„În urma unor informaţii, colegii din Caracal efectuează verificări cu privire la faptul ca o educatoare din Caracal ar fi lovit o fetiţă la 3 ani, la grădiniţă. Tatăl fetei a postat pe un site imagini şi a susţinut că fata ar fi fost agresată de o educatoare. Ulterior imaginile au fost şterse. Părinţii fetei nu au făcut vreo sesizare la Poliţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu, potrivit Agerpres.ro.

Sursa: evz.ro