Reguli noi privind dotarea operatorilor economici din Olt cu POS-uri

0
379

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Olt  informează persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări de servicii, care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 50.000 euro în echivalent lei, că au obligaţia să accepte ca mijloc de plată şi cardurile de debit  şi cardurile de credit prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare.

Reglementările anterioare prevedeau această obligaţie pentru persoanele juridice care desfăşurau activităţi de comerț cu amănuntul şi care realizau anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro în echivalent lei.

  Persoanele juridice obligate să se doteze cu POS vor putea oferi serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în baza contractelor încheiate cu instituţiile acceptante. Avansul se evidenţiază distinct pe chitanţa emisă de terminalul de plată şi nu poate depăşi suma de 200 lei. Serviciul de avans în numerar nu este obligatoriu, acesta este o opţiune a operatorilor economici, se precizează într-un comunicat remis de AJFP Olt.

 

Ilie Bîzoi