Topul celor mai mari câștiguri din agricultură din Olt

0
1879

Agricultura este una dintre cele mai importante ramuri ale economiei, astfel că aceia care fac afaceri în acest domeniu au un potențial mare de câștig. O demonstrează profiturile obținute de firmele din Olt care activează în acest domeniu.

 Astfel, într-un top zece realizat pe baza datelor oferite de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, la solicitarea Gazeta Oltului, din situaţiile financiare obţinute de la Ministerul Finanţelor Publice, firma cu cel mai mare profit net declarat în 2017 a fost Eurospațial SRL Tufeni care are ca obiect de activitate creșterea porcinelor, societate care a înregistrat un câștig de 6.904.459 RON. Locul doi în acest top este ocupat de Olt Piess SRL Slatina care se ocupă cu comerțul cu: mașini și echipamente pentru agricultură; insecticide, pesticide; cereale; semințe, firmă care a înregistrat în 2017 un profit net de 6.147.805 RON.  Locul trei în topul celor mai tari firme care activează în domeniul agricol din Olt i-a revenit societăţii Longin SRL din Șerbănești (cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase) cu un câștig net de 3.601.117 RON. Pe poziția a patra se situează Agro – Chirea SRL Rusănești care are ca domeniu de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase cu un profit net declarat în anul 2017 de 2.651.897 RON. Locul cinci în acest top este ocupat de Agro Spic SRL cu sediul social în Băbiciu care are ca obiect de activitate producția și comercializare de cereale, firmă care a realizat anul trecut un profit net de 2.019.694 RON. Locul șase în acest clasament, în ce privește profitul net este ocupat de Dancor AGRO Prodaliment SRL din Redea, al cărei domeniu este cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, societate care a înregistrat un profit net de 1.973.647 RON.

Cu un profit net de 1.784.088 RON societatea Vez Agro SRL din Călinești care se ocupă cu cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase a ocupat locul șapte în acest top.

Locul opt i-a revenit în 2017 societății San Michele Del Gargano SRL din Corabia (cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase) care a înregistrat un profit net de 1.776.417 RON. Penultimul loc în top zece cele mai profitabile firme din domeniul agricol a fost ocupat de Eros N. Titulescu SA (cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase) cu un câștig net realizat în 2017 de 1.675.394 RON.

Ultima poziție în top zece este ocupată de Adela SRL din Slatina, (cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase)  societate care a obținut un câștig net de 1.661.037 RON . „Primii 10 profesioniști din Registrul Comerțului Olt, cu activitate declarată în domeniul agricol ( diviziunea CAEN 01-Agricultură, vânătoare și servicii anexe), conform datelor din situațiile financiare pentru anul 2017 obținute de la Ministerul Finanțelor Publice, au înregistrat un profit net cumulat de 30.195.555 RON”,  a precizat Claudia Liana Jurge, directorul Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt.

Ilie Bîzoi