CJ Olt a semnat contractul pentru un proiect transfrontalier de peste 900.000 de euro în domeniul situațiilor de urgență

0
208

Pompierii și jandarmii olteni vor fi dotați cu echipamente de intervenție de ultimă generație, în urma implementării unui proiect cu finanţare europeană nerambursabilă, România-Bulgaria. Este vorba despre proiectul ”Investiții comune în domeniul situațiilor de urgență în cadrul Consiliului Județean Olt și Municipalității Dolna Mitropolia, Bulgaria” , al cărui contract de finanțare a fost semnat în data de 24 august, de Consiliul Județean (CJ) Olt.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 916.047,52 euro, valoarea proiectului pentru CJ Olt, în calitate de lider, fiind de 416.211,90 euro. Termenul de implementare al proiectului este de 36 de luni. Proiectul, finanțat în cadrul Programului INTERREG V-A România – Bulgaria,  Axa prioritară 3 – O regiune sigură, Obiectivul specific 3.1. – Îmbunătățirea managementului comun în situații de risc în zona transfrontalieră, își propune să îmbunătățească pregătirea și capacitatea autorităților cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență și de risc în zona transfrontalieră Olt – Pleven, respectiv în județul Olt și în districtul Pleven, prin achiziționarea unor echipamente necesare în acțiunile de prevenire a situațiilor de risc și de acțiune în situații de urgență și dezastre naturale.

Echipamentele ce vor fi achiziționate de Consiliul Județean constau în: o autoutilitară de stingere cu capacitate crescută a rezervorului, 9.000 de litri, necesară la incendii forestiere, inundații, cutremure, alunecări de teren, accidente rutiere, accidente de circulație, accidente industriale, clădiri; o autoutilitară pentru intervenții în activitățile zilnice al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, trei ATV-uri, pentru intervenții în activitățile zilnice al Inspectoratului Jandarmeriei Olt, o barcă din fibră de sticlă, pentru intervenții în activitatea Jandarmeriei Olt, trei autovehicule (capacitate maximă 1.600 cm2) pentru intervenții în activitatea Jandarmeriei Olt și cinci veste de salvare pentru intervenții în activitățile Jandarmeriei Olt.

Ilie Bîzoi