Buluc la pensionare în Olt. Vezi motivul!

0
1460

Nesiguranţa locului de muncă îi determină pe tot mai mulţi olteni să îşi depună cererile pentru a ieşi pensie. Astfel, în primul semestru al anului, la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Olt, s-au înregistrat mii de cereri noi de înscriere la pensie.

Mii de persoane care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a ieşi la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau anticipată parţial, dar şi la pensie de invaliditate s-au adresat de la începutul acestui an CJP Olt. Astfel, în primele şase luni ale acestui an la CJP Olt s-au înregistrat aproximativ 2.500 de cereri de înscrieri noi la pensie. „În perioada 1 ianuarie – 30 iunie la CJP Olt s-au înregistrat 2.450 cereri de înscrieri noi la pensie. Totodată, în perioada de referință, s-au depus 1.940 de cereri de recalculare. De asemenea, în intervalul menționat angajații Casei de Pensii Olt au efectuat nu mai puțin de 1.007 de operațiuni de treceri din oficiu din pensie de invaliditate sau anticipată în pensie limită de vârstă”, a precizat directorul executiv al  CJP Olt, Iulian Smarandache. Termenul de soluționare a unei cereri este de 45 de zile, în cazul în care dosarul este complet.

Pentru a ieşi la pensie, solicitantul trebuie să depună la sediul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt o cerere însoţită de o serie de documente prevăzute în normele metodologice ale Legii 263/2010. Acestea sunt carnetul de muncă (original şi copie), carnetul de muncă pentru membrii CAP şi carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original şi copie), alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată; actele de stare civilă ale solicitantului (BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie – original şi copie; livretul militar; diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că au fost urmate la zi; adeverinţe privind sporul cu caracter permanent; adeverinţă privind condiţiile de muncă deosebite speciale.

Ilie Bîzoi