Ceremonial militar religios la Slatina, de Ziua Drapelului Naţional

0
550

Ziua Drapelului Naţional a fost marcată şi la Slatina. Autorităţile judeţene şi locale, în colaborare cu Garnizoana Slatina, au organizat un ceremonial militar-religios în cadrul căruia a fost arborat drapelul naţional.

La manifestările dedicate „Zilei Drapelului Naţional” organizate pe platoul din faţa Palatului Administrativ, au participat prefectul județului Olt, Silviu Neacșu, subprefectul Radu Ioniță, vicepreședinții Consiliului Județean Olt, Virgil Delureanu și Ioan Ciugulea, primarul municipiului Slatina, Emil Moț, viceprimarii Slatinei, Gigi Vîlceleanu și Claudiu Stăncioiu ,reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, şefi de instituţii şi reprezentanţi ai unor asociaţii. În deschiderea evenimentului prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu a dat citire mesajului transmis de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, cu prilejul acestei zile. A urmat o slujbă de sfinţire a drapelului oficiată de un sobor de preoţi. După binecuvântarea şi sărutul drapelului, acesta a fost înălţat pe catarg, în acordurile imnului naţional al României.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare şi a formaţiei Lyra Band. Data de 26 iunie a fost proclamată „Ziua Drapelului Naţional” printr-o lege adoptată în 20 mai 1998. Constituţia României din 1991 prevede că tricolorul este un simbol naţional alături de stemă, sigiliu şi imn.

Ilie Bîzoi