Luni începe BAC-ul

0
205

Elevii de clasa a XII-a au susținut, în 2018, mai devreme probele de competențe la Bacalaureat 2018, urmând ca examenele scrise să înceapă pe 25 iunie 2018. 

  Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă – la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 28 iunie.

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.

Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Olt, la nivelul județului s-au înscris pentru a susține examenul de bacalaureat 3.042 de elevi în cele 10 centre de examen.