SFÂNTUL NECTARIE, AJUTĂTORUL CELOR BOLNAVI

0
707

Sfântul Nectarie din Eghina este cunoscut drept cel mai mare făcător de minuni din a doua parte a secolului XX și de la începutul secolului XXI. Românii îl cunosc drept „vindecătorul de cancer” și vin cu sutele, în fiecare zi, să se roage la moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul.

S-a născut şi a trăit în Grecia (1846-1920), provenind dintr-o familie de oameni simpli, dar cu multă evlavie şi respect pentru Biserică.  A studiat la Constantinopol şi Atena. A fost o vreme profesor de religie. A ales în cele din urmă viaţa monahală, intrând în rândul călugărilor sub numele de Nectarie, nume pe care avea să-l poarte toată viaţa cu cinste. După mai mulţi ani petrecuţi în Africa, avea să se întoarcă în Grecia, slujind Biserica lui Hristos pe meleagurile din jurul Atenei. Ultima parte a vieţii avea să se retragă pe mica insulă Eghina din Marea Egee, în apropiere de Atena. Aici avea să ridice o mânăstire de călugăriţe, cu ajutorul credincioşilor şi ucenicilor, însuşi ostenind pe şantier, fiindu-le pildă oamenilor din Eghina. Un om plin de har, a cărui rugăciune fierbinte aducea alinare durerilor şi suferinţelor celor aflaţi în boli, supărări, necazuri. O grijă deosebită a arătat-o faţă de cei săraci, pe care i-a apropiat de mânăstire cu multă îngrijire şi dăruire părintească. Cu toate laudele credincioşilor, Sfântul Nectarie a rămas acelaşi om simplu şi smerit. Vestea despre acest om al lui Dumnezeu a depăşit graniţele insulei. Tot mai mulţi oameni veneau la cel ce căuta să-i ajute pe toţi prin rugăciunile sale. Pentru aceasta a avut parte şi de multe încercări din partea răutăţii unor oameni, invidioşi pe aprecierea şi preţuirea acestui vrednic ierarh şi părinte duhovnicesc. A murit în anul 1920 după o suferinţă care avea să-l încerce în ultimele luni de viaţă. Maicile de la Manastirea Sfanta Treime din insula Eghina, venind la spital sa ia trupul Sfantului Nectarie, au scos vesta de pe trupul acestuia si au așezat-o întâmplător pe patul vecin, unde era prezent un paralitic. Spre mirarea tuturor, paraliticul s-a ridicat din pat si a început sa meargă. A fost îngropat în biserica mânăstirii pe care a ctitorit-o pe insula Eghina, fiind regretat de mulţi credincioşi cărora le fusese ca un adevărat binefăcător .

După mai bine de 20 de ani de la moartea sa, în anul 1953, mormântul Părintelui Nectarie a fost deschis, trupul său fiind găsit întreg şi neputrezit, răspândind mireasmă. Biserica Greciei l-a aşezat în rândul sfinţilor, numindu-l Taumaturgul(vindecătorul), pentru toate acele vindecări pe care le-a săvârşit şi-n viaţă şi după moarte. Trupul său a fost aşezat în biserică spre cinstirea credincioşilor. Oamenilor sfinţi mereu li s-a adus cinstire, ca unii ce ne sunt exemple vii, pilde de urmat, suflete apropiate de Dumnezeu în ceruri, rugători şi mijlocitori înaintea Părintelui ceresc. Ei sunt cei care s-au dus mai înainte de noi la Domnul, purtând cu dânşii rugăciunile noastre, speranţele, dorinţele, nevoile credincioşilor. Sunt oameni plini de har dumnezeiesc, prin care Dumnezeu a făcut minuni şi semne între oameni. Rămăşiţele lor pământeşti ne sunt mărturie a vieţii lor sfinte. Ele sunt mai mult decât nişte oseminte, ele sunt relicve sfinte, odoare duhovniceşti ale Bisericii. .  Pe 9 noiembrie 1961 a fost canonizat. Ca zi de cinstire a fost stabilită data de 9 noiembrie,

Sărac cu trupul, bogat cu sufletul, mereu aproape de cei suferinzi… Nectarie de Eghina este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii creștine, datorită vieții trăite după regula de aur a Evangheliei: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel”. A fost prigonit, batjocorit și nedreptățit în repetate rânduri, adesea chiar de ceilalți slujitori ai altarului. Cu toate acestea, a ales să întoarcă răul cu binele și a devenit astfel un exemplu pentru generații întregi.În ziua sa de pomenire, milioane de oameni își îndreaptă rugăciunile către cel ce a trăit „ca un înger în trup” și cunoaște răbdarea durerilor, dar și triumful în mijlocul imposibilului. Sau cunosc cazuri concrete când oamenii dau buzna efectiv la racla cu moaștele Sfântului Nectarie, când sunt bolnavi, în suferință. Uneori se duc chiar înainte de a merge la spital. Nu e o poveste sau un moment de extaz. Cât ar fi de mare extazul, boala e boală și când te trezești te doare! Nu e cazul aici, oamenii chiar s-au vindecat!

Poate mai mult ca oricând, formele de suferință s-au înmulțit spectaculos. Vorbim astăzi de chisturi și tumori ca și când am vorbi de o răceală, deși încercăm să facem tot ce putem pentru a ne fi bine, atât din punct de vedere trupesc, dar și spiritual. Unde credeți că greșim de ne îmbolnăvim tot mai des?
Societatea în care trăim noi, astăzi, a încercat să rezolve toate problemele, mai puțin problema rugăciunii, problema lui Dumnezeu. Și suntem foarte asaltați, lucru văzut în ceea ce spune fiecare om: „Nu am timp să mă duc la biserică, nu am timp de rugăciune!” Sunt oameni foarte serioși, foarte angajați care spun asta, iar eu îi cred pe mulți că dacă ar avea timp s-ar duce la biserică. Da, unii poate se ascund în spatele acestor scuze, însă, repet, facem cu toții foarte puțin. Cred că Dumnezeu îngăduie această avalanșă de suferință, de boli pe care tot Dumnezeu le gestionează și le ține sub control, pentru că nu vrea să ne pierdem! Și cred că este un fel de martiriu boala, suferința, la ora actuală. Nu le văd ca pe o pedeapsă. Sigur că dacă ne gândim la câte păcate se fac astăzi și mai ales la orgoliul aproape demonic prin care omul afirmă că e deja un demiurg, un salvator care își face propria împărăție, ar trebui de aici să decurgă suferințe foarte mari. Totuși, Dumnezeu nu le îngăduie chiar așa. Eu văd suferința mai degrabă ca pe o binecuvântare din partea lui Dumnezeu prin care ne arată că ne iubește și nu vrea să ne lase să pierim din cauza propriilor noastre cugete.

Sfântul Nectarie este una dintre dovezile vii pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a ne arăta că boala nu este un sfârșit, ci un prilej de reflecție asupra adevăratelor valori ale vieții. Cum ne învață Sfântul Nectarie să ne ferim de situațiile care aduc încercări dureroase, uneori chiar devastatoare?
Ne învață prin propriul exemplu și prin teologia și scrierile lui, deosebit de profunde. Ne învață să ne raportăm la Dumnezeu și la viața noastră așa cum trebuie, să percepem viața ca pe marele dar al lui Dumnezeu și să o cinstim, să ne ridicăm la demnitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu în viața pe care ne-a dat-o. Și atunci sigur că lucrurile se rezolvă de la sine, pentru că, de fapt, vorbim despre principiul evangheliei: „Caută Împărăția lui Dumnezeu și celelalte se vor adăuga” Însă ne-a mai învățat și cum să suportăm boala, cum s-o purtăm, iar boala trebuie să fie ea însăși taumaturg, să îmi vindece sufletul.

Recent, o data cu așezarea raclei cu părticele din moaștele sale la Manastirea Radu-Voda (2002), au început sa fie consemnate si la noi nenumărate minuni, probate cu martori. Astfel ca mulțime de pelerini din toata tara au început sa sosească la Radu-Voda. Așteptările lor nu au fost înșelate de către Sf. Nectarie Taumaturgul. Dintr-un sfânt cunoscut doar în Grecia, Sfântul Nectarie a ajuns să fie pomenit în rugăciunile mai tuturor românilor care au înţeles că medicii vindecă doar cu ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor. „Nu puţine au fost cazurile în care oamenii au spus că s-au vindecat de boli grave, incurabile, că l-au visat pe Sfântul Nectarie şi că i-a ajutat. De obicei, omul mai întâi se încrede în om şi apoi, când vede că este dezamăgit, aleargă la Dumnezeu şi la sfinţii lui. Şi aşa, de la pacient la pacient, prin spitale, s-a aflat de Sfântul Nectarie. Foarte, foarte mulţi oameni s-au vindecat. Mărturiile lor sunt grăitoare. Pe lângă darul de a face minuni, sfântul este şi un grabnic ascultător, adică minunea se petrece foarte repede după ce credinciosul îl cunoaşte, după ce intră într-o relaţie de rugăciune şi de cinstire.

Sunt nenumărate marturii ale celor ce au fost vindecați de diferite boli prin ajutorul primit de la Sfântul Nectarie. Aceste minuni sunt consemnate in mai multe volume despre viața Sfântului Nectarie.

PREOT FLORIN PĂTRU