„Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a trimis pe Fiul Sau in lume”, iar continuarea textului Evangheliei ne liniștește sufletele cu nădejdea mântuirii: „ca orice crede in El sa nu piară, ci sa aibă viața veșnică.” După spusele aceluiași evanghelist, Sfântul Ioan, cei care il primesc pe Hristos ca Mântuitor si cred in Dumnezeirea Lui, nu vor fi osândiți la judecata, ci vor trece in Împărăția lui Dumnezeu alături de sfinți fără a fi supuși judecății.
Dumnezeu ne învață in ziua Crăciunului ca adevărații Săi fii trebuie sa dea dovada de dragoste frățeasca si de smerenie: dragoste după modelul Sau, care a binevoit a trimite in lume pe Fiul, fără a se gândi numai la Sine si fără a păstra dragostea intratrinitară închisă in Sine, ci deschizându-o spre oameni; iar smerenie, după modelul Fiului, Care, deși Dumnezeu după fire, nu a refuzat sa se facă si om, ci a coborât la fapturile căzute, asemenea robului, ca sa-i ridice pe toți împreuna cu El la Împărăție.
Bucuria Crăciunului are in primul rând un sens soteriologic, pentru ca vine in lume Mântuitorul lumii, care va scăpa omenirea de păcat. In al doilea rând, bucuria este trăită de Crăciun ca o manifestare a dragostei intre oameni după modelul dat noua de Dumnezeu, iar aceasta dragoste se exprima mai ales prin gestul de a face daruri celor dragi. Fiecare om joaca rolul de Moș Crăciun si este dator sa joace acest rol deoarece făcând aceasta imita pe Dumnezeu Tatăl, Care a făcut primul si cel mai mare Dar omenirii: Pruncul Mântuitor. Astfel, Hristos devine darul veșnic făcut noua de Dumnezeu, iar acest dar vine in lume aducând multe alte daruri: iertarea păcatelor, biruirea morții, vindecarea bolnavilor, învierea morților si nenumărate alte binefaceri despre care ne vorbesc sfinții Evangheliști. De aceea, cu ocazia Crăciunului, înainte de a aștepta daruri, ar trebui ca noi sa fim primii care dăruim. Darul, ca manifestare a dragostei frățești face ca starea noastră de bucurie sa nu rămână doar pentru sine, ci sa se răspândească si la ceilalți. Bucuria deplina nu vine atunci când mă bucur doar eu si altul este in lipsuri, ci când eu mă bucur si ii fac si pe alții sa simtă aceeași bucurie.
Cu adevărat, Nașterea Domnului poate fi socotita sărbătoarea dragostei divine si învingerea egoismului din sufletele noastre. Încă din momentul Nașterii Domnului, cosmosul nu a rămas dator, ci a răspuns cu darurile sale la darul primit de la Dumnezeu: pământul a oferit peștera, îngerii cântarea de bucurie, magii darurile, iar darul oferit lui Dumnezeu din partea întregii umanități a fost Preasfânta Fecioara Maria, care va deveni prin harul Duhului Sfânt: Născătoare de Dumnezeu, Maica si Fecioara.
Bucuria Crăciunului se simte cel mai bine in cadrul Sfintei Liturghii, pentru ca Liturghia este slujba la care îngerii slujesc in chip nevăzut cu preoții jertfa cea fără de sânge, iar ei au fost cei care au răspândit in lume bucuria nașterii cântând primul colind „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pământ pace, intre oameni buna voire” si au anunțat bucuria nașterii Domnului pastorilor din jurul Betleemului: „Iată va binevestesc vouă bucurie mare ca vi s-a născut Mântuitor, care este Hristos Domnul.” Deci, participarea la Liturghia din ziua praznicului înseamnă împărtășirea aceleiași bucurii pe care îngerii au avut-o la Nașterea Pruncului Sfânt.
Momente de bucurie oferă oamenii de Crăciun prin vestirea Nașterii Domnului. Cei care colinda se aseamănă îngerilor si aduc bucurie in casa. Așa se explica faptul ca obiceiul colindatului a reușit sa treacă in al treilea mileniu de existenta fără a-si pierde valoarea, pentru ca fiecare an reprezintă un „astăzi” continuu, iar pruncul Hristos se naște de fiecare data, aduce mereu bucurie oamenilor si le reîmprospătează nădejdea veșniciei.
Cu ocazia Crăciunului, toate familiile din lume au motiv de bucurie, mai ales cele sărace. In casele sărace pătrunde mai bine speranța in ziua de Crăciun si iși face loc credința ca Dumnezeu nu ii uita niciodată pe oameni, ci le poarta de grija. Iisus s-a născut intr-o familie modesta, Iosif si Maria au rătăcit mult timp prin Betleem pana sa găsească loc de odihna, însă cu toate acestea Dumnezeu a binecuvântat aceasta familie si au primit cel mai mare dar, dorit de orice familie de pe pământ: un Prunc Dumnezeiesc, care va șterge păcatele lumii. Gândind la acest lucru, in casele sărace nu ar trebui sa fie urma de tristețe in ziua Crăciunului, caci tuturor Dumnezeu le poarta de grija si va rândui in așa fel încât sa se risipească durerea si întristarea de pe fetele oamenilor când va socoti el ca este mai de folos pentru mântuirea lor.
Ajutorul pentru cei săraci poate veni in mod direct de la Dumnezeu, dar, de cele mai multe ori, el trebuie sa vina prin intermediul oamenilor. A lăsat Dumnezeu pe lume si săraci ca sa pună la încercare dărnicia noastră si a trimis in lume pe Fiul Sau făcut om ca sa ne arate ca izbăvirea oamenilor din necazuri si dureri o lucrează prin oameni. Așa se explica de ce in perioada Crăciunului se înmulțesc acțiunile umanitare si fericiți sunt aceia care mențin acest obicei ca o permanenta in viața lor, care vestesc bucuria Crăciunului cat mai des cu putință si care reușesc sa aducă bucurie in casele oamenilor de cat mai multe ori.
Cu ocazia marelui praznic al Nașterii Domnului sa-L rugam pe Dumnezeu sa facă din casa noastră peștera, iar din sufletul nostru iesle in care sa se nască Pruncul Sfânt, care cu harul Preasfântului Duh sa aducă bucurie si pace in casele noastre.
PR. FLORIN PĂTRU
