S-a prelungit termenul până la care îţi poţi cumpăra vechimea în muncă

0
959

Oltenii  care nu au ajuns încă la vârsta standard de pensionare şi vor să-şi completeze stagiul de cotizare la sistemul public de pensii vor beneficia de prelungirea termenului în care pot face acest lucru. Ele au posibilitatea să-şi plătească retroactiv contribuţia de asigurări sociale de stat pe cel mult cinci ani, până în data de 31 decembrie 2018.

Iniţial, termenul a fost stabilit la 27 aprilie 2017 , ulterior prelungit până la 31 decembrie 2017, iar prin Legea numărul 238 din 5 decembrie 2017 termenul de plată pentru contribuţiile sociale pentru persoanele care nu au calitatea de pensionar a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2018. „Legea numărul 238/05.12.2017 prelungeşte, până la 31 decembrie 2018, termenul până la care persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia. Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială şi ultimii cinci ani anteriori acestei date”, a precizat Iulian Smarandache, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Olt. În judeţul Olt, peste 500 de persoane şi-au cumpărat vechime în muncă, în valoare de aproape 30 de miliarde de lei vechi. Pentru cele peste 500 de contracte, oltenii au cumpărat aproape 850 de ani de vechime în muncă. Cea mai mare perioadă pentru care s-a încheiat un contract de asigurare, conform Legii 186/2016 este de cinci ani, nu mai puţin de 27 de olteni scoţând din buzunare, peste 15.000 de lei , fiecare, (în total peste patru miliarde de lei vechi) iar cea mai mică perioadă pentru care s-au asigurat oltenii este de o lună, în această situaţie aflându-se peste 20 de persoane.  Calculele arată că dacă o persoană vrea să cumpere cinci ani de vechime aceasta trebuie să scoată din buzunar aproximativ 15.500 de lei.

 Ilie Bîzoi