Mii de apeluri false la 112

0
289

Numărul unic de urgenţă a fost apelat, în luna octombrie a anului 2017, de nu mai puţin de 27.242 de olteni, însă peste 70% dintre apelurile inițiate la 112 de locuitorii judeţului au fost false.

Potrivit statisticilor lunii octombrie postate pe site-ul 112.ro, 19.109 olteni (n.red. – 70,15%) au sunat la 112 fără a avea însă vreo urgenţă, iar 8.133 de apeluri (n.red. – 29,85%) primite de operatorii centrului unic pentru apeluri de urgenţă din Olt au fost reale.

În urma apelurilor recepţionate, cele mai multe intervenţii le-au avut echipajele de cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Autosanitarele Ambulanţei Olt s-au deplasat la 4.850 de intervenţii, reprezentanţii acestei instituţii fiind urmaţi de efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt care au acţionat în urma a 2.340 de apeluri primite prin 112. Echipajele de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt s-au deplasat, de asemenea, la alte 1.400 de intervenţii în urma apelurilor recepţionate prin apelul unic de urgenţă. Luna trecută, angajaţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au avut cele mai puţine solicitări la intervenţii primite prin 112, respectiv 507.

În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, aproximativ 2 milioane de români au sunat la 112, însă, la fel ca şi la nivelul judeţului nostru, mai mult de jumătate dintre apelurile recepţionate au fost false. Într-un clasament pe judeţe, Oltul s-ar situa undeva la jumătate cu cele 27.242 apeluri la 112, prima poziţie fiind ocupată de municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, cu 149.877 apeluri, iar ultima de judeţul Covasna, cu aproximativ 10.770  apeluri.

Autoritățile avertizează însă oamenii despre faptul că apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.

Numărul unic de urgență 112 a fost creat în 1991, devenind operațional din luna aprilie 2005. Începând cu anul 2008, 112 este unicul număr de urgență care poate fi folosit de pe orice telefon fix, public sau mobil pentru a beneficia, gratuit, de serviciul de urgență (poliție, ambulanță, jundarmi, pompieri) în orice țară a Uniunii Europene. Centrele de Urgență funcționează permanent, 24 din 24 de ore, 7 zile pe săptămână.