Oltean prins la frontieră cu permis de conducere fals

0
626

Un oltean a încercat să păcălească poliţiştii de frontieră din județul Timiș. Acesta a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere englezesc fals, pentru autoturismul pe care îl conducea.

Sâmbătă, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, Florin M., în vârstă de 21 de ani, cu domiciliul pe raza județului Olt, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Jetta, înmatriculat în Austria.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un document care avea însemnele autorităților din Marea Britanie. Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma efectuării verificărilor în baza de date, aceștia au stabilit că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut documentul prezentat la control, în urma frecventării unui curs de conducere auto, din Marea Britanie, unde a plătit suma de 800 de euro. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.