Petrecere de Halloween la Grădiniţa din Găneasa

0
787

Ultima zi dinaintea vacanței a fost una plină de bucurie și culoare la Grădinița cu Program Normal Găneasa. Cadrele didactice de aici, Nicoleta Călinescu și Elena Dvorniceanu le-au oferit celor mici o zi specială.  Aceștia s-au distrat cum au ştiut ei mai bine, în spiritul Halloween-ului, sărbătoarea de care se bucură micuţii de peste Ocean.

Cu ajutorul celor două cadre cei mici au realizat un frumos spectacol în care au dansat şi au cântat. Pentru desfăşurarea activităţilor din acest an, organizatoarele s-au bazat pe originalitatea şi imaginația părinţilor în ceea ce privește costumația copiilor, dar şi în ceea ce priveşte sculptatul dovleacului, iar rezultatul a fost unul „înfricoşător”.

Astfel au început să intre în grădiniţa vrăjitoare, dovlecei, Contele Dracula, scheleţi, pisici negre, piraţi, dar şi-au făcut loc, de asemenea, şi Spiderman, Batman, prinţese şi tot felul de măşti şi costume. Iar după ce toată lumea a sosit şi după ce fiecare şi-a etalat costumaţia, s-a dat startul la distracţie!

„A fost o zi specială pentru noi, ne dorim să facem din acest eveniment o tradiţie, vă anunţăm că la anul vom fi mai inventivi în decor şi mai surprinzători în distracţie”, ne-a declarat Nicoleta Călinescu, cadru didactic în unitatea școlară care coordonează pașii celor din grupa mare.