Politiștii olteni, alături de elevi la început de an școlar

0
203

Peste 200 de poliţişti olteni vor acţiona astăzi-11 septembrie, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor de pe raza județului Olt.

Poliţiştii olteni vor acţiona în sistem integrat pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar. Astfel, 167 poliţişti de ordine publică, 27 de poliţişti de la rutieră, 12 de la investigații criminale, precum și polițiști de la prevenire şi de la alte structuri, vor fi prezenţi, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor de pe raza județului Olt.

„În aceste zile, polițiștii intensifică activitățile educativ-preventive și de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă obligatorie. Pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanenţă traseele de deplasare a elevilor. De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor”, au declarat reprezentanții IPJ Olt.

Totodată, sunt identificate şi controlate toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor. Pentru evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional și prevenirea evenimentelor negative, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative.