Nesimțirea și actele de vandalism la ele acasă în Slatina

0
1037

Deși avem containere îngropate în mai toate cartierele municipiului Slatina, spiritul civic al multor locuitori încă lasă de dorit. Ieri dimineață un grup de cetățeni de etnie romă se amuzau copios în preajma unor asemena containere în timp ce scormoneau de zor în niște haine și sacoșe cu haine dar și alte resturi menajere care fuseseră lăsate lângă containere.

Tot acolo l-am întâlnit şi pe Costel Drăgana, un domn trecut de prima tinerețe foarte indignat de faptul că se aruncă gunoaie oriunde. „Atât timp cât nu se trece la amenzi, nu putem educa pe nimeni. Aşa e românul, învaţă doar când suferă. Păi, ce pretenţii să mai ai de la oamenii ăştia? Dacă acum aruncă sacii aşa, în gropi, chiar dacă au container la nici 2 metri distanţă, peste ceva ani ce vor face? Este trist că nu reușim să ne autoeducăm”, spunea revoltat omul.
Pentru că este un cetăţean responsabil, acesta a pus mâna pe telefon, a sunat la firma de salubrizare şi a cerut ca o echipă să vină şi să strângă gunoiul, însă aruncă toată vina în cârca oamenilor. „Cei de la Salubris îşi fac treaba foarte bine. În fiecare zi trec măturătorii, strâng, fac curăţenie, dar dacă oamenii sunt nesimţiţi, nu putem evolua. Ne place să ne plângem pe la televiziuni şi ziare că avem un oraş murdar, că trăim cu gunoiul la nas, dar ne este lene să îl aruncăm la ghenă sau tomberon. Ne credem mai amuzanţi dacă îl lăsăm aşa, unde vrem! Şi mai rău este că şi pe cei mici îi învăţăm să facă la fel”, a mai spus omul, furios. Fotografii dezolante în Slatina, unde, deși autoritățile au montat pubele moderne pentru colectarea gunoiului, mulți încă aruncă resturile menajere pe jos, lânga noile tomberoane. Unii spun că nu știu cum să folosească recipientele, dar nici nu par interesați să afle. Alții recunosc deschis că nici măcar nu le pasă. Investiția se ridică la sute de mii de euro dar se pare că în zadar încearcă autoritățile slătinene să țină pasul cu civilizația, sunt mult mai mulți locuitori ai reședinței de județ care par să nu fie interesați de acest subiect.

Coșuri de gunoaie distruse

Ultimii ani au însemnat pentru primărie cheltuirea de bani în zadar pentru coșurile de gunoi amplasate în oraș. Ani la rând, cosurile din plastic au fost distruse sistematic de persoane certate cu bunul-simț, care nu au înțeles că a distruge un coș înseamnă de fapt mizerie aruncată pe jos și bani risipiți aiurea. În acest sens, municipalitatea a achiziționat alte coșuri noi, de această dată mai robuste, cu structură din metal dar cu toate acestea și ele au început să fie… victimele acestor huligani care pur și simplu le smulg de pe stâlpi și le aruncă pe jos. Acte de vandalism care par să nu fie încă pedepsite de autorități. Poate că ar trebui să se implice ceva mai mult autoritățile locale pentru a descoperi cine se face vinovat de aceste încălcări grave nu numai ale bunului simț, ci mai ales ale legii care ar trebui aplicate în regim de urgență.