Decizii importante pentru viitorul județului luate de plenul Consiliului Județean

0
600

Consilierii judeţeni se reunesc, joi, 24 august 2017, în şedinţă ordinară pentru dezbaterea şi adoptarea a nu mai puţin de 20 de proiecte de hotărâre.

Plenul Consiliului Județean Olt se va reuni joi într-o noua şedinţă ordinară a instituției. Pe ordinea de zi vor figura nu mai puţin de 20 de proiecte de hotărâre. Printre aspectele importante ce vor fi discutate de plenul Consiliului Judeţean Olt se află cele cu privire la consultarea cetățenilor județului, prin referendum, referitor la atribuirea denumirii Olt-Romanați județului Olt, reabilitarea termică a mai multor clădiri ce aparțin Consiliului Județean sau aprobarea documentației tehnico-economice pentru construirea de podețe tubulare pe mai multe drumuri județene. Tot în ședința de joi, forul legislativ oltean va supune dezbaterii și aprobării transformarea unor posturi în statutul de funcții a unor instituții din subordinea Consiliului Județean. Nu în ultimul rând, pe agenda şedinţei ordinare este inclus şi proiectul de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului județului, pe anul 2017. Toate cele 20 de proiecte sunt iniţiate de președintele Consiliului Județean Olt , Marius Oprescu.

 

Iată însă care sunt proiectele ce vor fi analizate în sedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Olt, din 24 august 2017: Proiect de hotărâre cu privire la: stabilirea costului mediu lunar de întreținere pentru o persoană cu handicap îngrijită și protejată în centrele rezidențiale publice din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, pentru persoane cu handicap, luna iulie 2017; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea proiectului „Reabilitare termică pentru îmbunătățirea eficienței energetice la clădirile publice care aparțin Consiliului Județean Olt – Centrul Militar Județean Olt” și a cheltuielilor legate de proiect;

Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea utilizării în anul 2017 a unei sume din excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exercițiului bugetar al anului 2016; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii Apartamente – Fosta Vilă de Protocol” și a cheltuielilor legate de proiect; Proiect de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului Județului Olt, pe anul 2017; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea proiectului „Reabilitare termică pentru îmbunătățirea eficienței energetice la clădirea Inspectoratului de Protecție Civilă Olt” și a cheltuielilor legate de proiect; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea documentației tehnicoeconomice pentru obiectivele de investiții „Construire podețe tubulare pe drumurile județene din județul Olt DJ 546C, DJ546E, DJ 643, DJ643C, DJ644, DJ 644A, DJ653, DJ 657B, DJ678G, DJ703, DJ703B, DJ703D, DJ642A”; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii reprezentând sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Olt” și a cheltuielilor legate de proiect; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea proiectului „Reabilitare termică pentru îmbunătățirea eficienței energetice pentru sediul Consiliului Județean Olt” și a cheltuielilor legate de proiect; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea proiectului „Reabilitare termică pentru îmbunătățirea eficienței energetice la Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu” ” și a cheltuielilor legate de proiect;

Proiect de hotărâre cu privire la: consultarea cetățenilor județului, prin referendum, referitor la atribuirea denumirii Olt-Romanați județului Olt;  Proiect de hotărâre cu privire la: alocarea unei sume din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Olt, prevăzut în bugetul Județului Olt pe anul 2017; Proiect de hotărâre cu privire la: transformare post vacant în statul de funcții al Ansamblului Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiționale ,,Doina Oltului”; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea documentației tehnicoeconomice pentru obiectivul de investiții „Instalație de detecție, semnalizare și avertizare incendiu la Consiliul Județean Olt”; Proiect de hotărâre cu privire la: transformare posturi în statul de funcții al Școlii Populare de Arte și Meserii; Proiect de hotărâre cu privire la: transformare posturi în statul de funcții al Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci;  Proiect de hotărâre privind: – reorganizarea Comisiei pentru Protecția Copilului a județului Olt; – aprobare Regulament de organizare si funcționare a Comisiei pentru Protecția Copilului a județului Olt;

Proiect de hotărâre cu privire la înlocuirea unui membru al echipei intersectoriale locale (E.I.L.) pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă, la nivelul județului Olt; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a evaluării finale a managementului pentru Muzeul Județean Olt – instituție publică de cultură din subordinea Consiliului Județean Olt; – desemnarea comisiei de evaluare, a secretariatului comisiei de evaluare și desemnarea comisiei desoluționare a contestațiilor; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea documentației tehnicoeconomice pentru obiectivul de investiții „Lucrări de fațade și acoperiș la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Balș”; Propuneri, întrebări, interpelări

Ilie Bîzoi