Deputat de Olt: „Realizarea drumului expres este pusă în pericol”

0
676

Vicepreşedintele PNL, deputatul Gigel Ştirbu, susţine că realizarea drumului expres Craiova- Piteşti este pusă în pericol de faptul că centura ocolitoare a municipiului Slatina, parte a acestui drum, ar urma să „taie o fabrică în două” în condiţiile în care studiul de fezabilitate pentru proiect este finalizat de şapte ani, iar fabrica în cauză este o investiţie inaugurată în urmă cu două luni, potrivit jurnaliştilor de la „Stiri pe Surse”.

 Deputatul PNL de Olt afirmă că autorităţile au dat avize pentru construirea noii fabrici fără a lua în calcul faptul că prin zonă ar urma să treacă un tronson al centurii ocolitoare a municipiului Slatina, parte a drumului expres Craiova Piteşti. „Am luat act astăzi, cu neplăcută suprindere, de faptul că realizarea mult aşteptatului drum expres care trebuie să lege Craiova de Piteşti este pusă în pericol de proastă organizare a autorităţilor locale care au semnat construcţia centurii ocolitoare a Slatinei (parte a tronsonului de drum), exact pe locul pe care se afla fabrica Prysmian. După ce autorităţile au anunţat că lucrările pentru proiectul drumului expres Piteşti-Craiova urmează a fi demarate, iată că apar şi blocajele. Este absolut şocant cum cei care ar fi trebuit să se ocupe de îndeplinirea la termen a acestui obiectiv, tergiversat de mai bine de 10 ani, nu au luat în calcul atunci când au semnat avizele pentru construcţia fabricii, faptul că pe acolo va trece centura Slatinei, pentru care Studiul de Fezabilitate este finalizat de 7 ani”, afirmă Gigel Ştirbu, citat de jurnaliştii de la „Ştiri pe Surse”. Deputatul liberal a mai adăugat că realizarea unui alt studiu de fezabilitate pentru drumul expres Craiova-Piteşti ar prelungi termenul de realizare a investiţiei, iar mutarea fabricii ar determina scăderea economiei locale.  „Întrebarea care se pune în această situaţie, luând în considerare faptul că termenul anunţat pentru finalizarea lucrărilor a fost de 3 ani, este următoarea: Când estimează autorităţile care conduc astăzi Ministerul Transporturilor că proiectul va fi dus la bun sfârşit, în condiţiile în care nu s-a găsit încă o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme? Mai mult decât atât, care este soluţia pe care politicienii de la vârful judeţului şi al ţării o consideră cea mai potrivită în acest caz: mutarea fabricii din Slatina (ceea ce înseamnă pierderea a mii de locuri de muncă în oraş şi în mod implicit scăderea economiei locale) sau un alt Studiu de Fezabilitate care să proiecteze o altă traiectorie pentru centura (ceea ce înseamnă o nouă alocare financiară şi prelungirea orizontului de timp stabilit pentru finalizarea proiectului)”, a adăugat Ştirbu.