„Sunt nelipsit de la toate serbările lor şi de la orice eveniment important legat de şcoală” – interviu cu Dan Bălă – primarul comunei Redea

În suprafaţă de 121 de km pătraţi, la 7 km sud de Caracal, comuna Redea se compune din satele Redea, Redişoara şi Valea Soarelui. Flancată în nord, vest şi sud de judeţul Dolj, comuna Redea se mai învecinează la nord cu municipiul Caracal, în est cu Deveselu şi Vlădila, iar în sud cu Rotunda. Prima atestare documentară a satului Redea este dată de hrisovul din 18 iunie 1537, prin care Radu Paisie întăreşte mănăstirii Govora ocină „la Rediul lui Florea”. Şi satul Valea Soarelui apare devreme, şi anume în documentul din 20 august 1573 emis de Alexandru Mircea care întărea unor boieri mai multe ocine. În 1973 populaţia comunei era de 4.628 de locuitori. Până în 2011, acest număr a scăzut la 3006. Din 2004, primarul comunei Redea este Dan Bălă, după ce în mandatul anterior, al primarului Constantin Dovan, a fost viceprimar. Aderase la PSD şi spera ca în această mare familie să se simtă confortabil, în virtutea forţei pe care o degaja acest partid. Nu s-a înşelat, deşi, nu de puţine ori, a intrat în discuţii aprinse cu liderii judeţeni ai partidului. Fire, pe alocuri, nonconformistă, nu s-a dat niciodată la o parte atunci când a trebuit să ia atitudine şi să procedeze la îndreptarea unor nereguli sau să solicite funcţionarilor din subordinea sa implicarea mai eficientă în rezolvarea problemelor sesizate de cetăţeni. Avea 38 de ani în 2004, mult elan şi multe idei pe care abia aştepta să le pună în practică. Consiliul Local rezultat din alegerile din 2016 este alcătuit din 11 consilieri, dintre care 8 sunt de la PSD şi câte 1 de la ALDE, PNL şi UNPR. Viceprimar este Ninel-Cristian Moanţă.

0
1063

–          D-le primar, care au fost primele lucruri la care v-aţi gândit ca primar?

–          Câştigarea alegerilor în 2004 am vrut să aibă pentru mine şi o semnificaţie mai specială: aceea a mutatului într-o casă nouă. Aveam deja 4 ani petrecuţi ca viceprimar, şi am putut să-mi dau seama că este nevoie de o construcţie nouă, de un sediu nou de Primărie care să corespundă din toate punctele de vedere cerinţelor unei administraţii moderne şi eficiente. Aşa că acesta a fost primul meu proiect mai important, sediul în care ne aflăm acum fiind ca o carte de vizită pentru această comună frumoasă. Dar nu numai cu această carte de vizită se poate prezenta comuna noastră. Avem şi una dintre cele mai frumoase şi mai bine dotate şcoli din judeţ. Aşadar, al doilea mare gând al meu a fost să dau şcolii acea înfăţişare şi conţinut care să-i facă pe copii să se îndrăgostească de ea, să vină la şcoală cu plăcere şi să fie tot timpul deschişi şi receptivi la tot ce le spun profesorii. Şcoala pe care o vedeţi acum vizavi de Primărie are încălzire centrală, grupuri sanitare şi apă în interior, mobilier adecvat şi profesori pe care îi simt alături de copii, interesaţi să le insufle acestora întreaga învăţătură de care au nevoie să se dezvolte ca oameni. La şcoală avem circa 300 de copii, socotindu-i şi pe cei de la cele două grădiniţe. Vă mărturisesc că-mi creşte sufletul când mă uit la ei şi-i văd fericiţi, plini de viaţă. Sunt nelipsit de la toate serbările lor şi de la orice eveniment important legat de şcoală. Tot pentru copii, în primul rând, am modernizat toate cele trei cămine culturale din comună, câte unul în fiecare sat, aşa că acum copii pot organiza aici, în cele mai bune condiţii, serbări, pot să pună în scenă mici piese de teatru, să facă repetiţii la spectacolele de muzică şi dansuri populare pe care le pregătesc. Dar cele trei cămine culturale, prin dotarea pe care le-am asigurat-o, se pretează şi la alt gen de evenimente precum: organizarea balului de 8 martie, hora tradiţională de Paşte – de fapt un adevărat festival, cu invitaţi de prestigiu, care nu se mai organizease de 40 de ani şi pe care l-am reluat eu în anul 2007, iar în ziua de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena îi sărbătorim pe cei ce împlinesc 50 de ani de căsnicie. Pe 15 august avem sărbătoarea „Fiii Satului”, apoi, pe 25 decembrie avem Balul Crăciuniţei Valea Soarelui, după care, la câteva zile, urmează petrecerea de Revelion.

–          Pe fonduri europene aţi realizat ceva?

–          Bineînţeles. Printr-un proiect integrat, pe măsura 3.2.2., în valoare de 2,5 milioane de euro, am realizat asfaltarea în comuna Redea, am construit un cămin de bătrâni, am dotat unul dintre căminele culturale cu costume naţionale şi am achiziţionat două microbuze care să circule tur-retur pe linia Redea-Caracal. După ce am asfaltat drumurile principale, am continuat pe toate uliţele din cele trei sate, apoi am trecut şi la drumurile de exploataţie agricolă. Asfel am reuşit să păstrez banii de la bugetul local pentru lucrări de mai mică anvergură: pentru igienizarea în fiecare an a şcolilor şi grădiniţelor, reparaţii curente la toate instituţiile din subordinea Primăriei, modernizarea şi întreţinerea zonelor centrale din cele trei sate, adevărate părculeţe prin care am trasat alei cu borduri, am instalat bănci şi am amenajat straturi de flori. În anul 2012 am inaugurat târgul săptămânal, astfel oferind locuitorilor din Redea, Redişoara şi Valea Soarelui posibilitatea de a se aproviziona cu tot ce le doreşte inima. Este în primul rând o piaţă de legume, fructe şi lactate, dar sunt expuse la vânzare şi confecţii textile, încălţăminte, produse metalo-chimice etc.

–          Înainte de alegerile din 2012, vă declaraţi intenţia de a nu mai candida. De ce? Şi ce v-a determinat să continuaţi?

–          Au fost nişte probleme de sănătate, au fost şi nişte probleme de ordin familial, în sensul că la un moment dat am auzit-o pe fiica mea că ar vrea să stau mai mult pe acasă, să simtă şi ea că are un tată. Chiar m-a răscolit vorba asta a fiicei mele şi m-a făcut să mă gândesc dacă să mai continui în această funcţie care, practic, îţi ocupă tot timpul. Nu prea mai ai timp şi pentru familie. M-a ambiţionat însă un lucru: în 2007, pe SAPARD, am depus primul proiect de realizare a reţelei de apă în comuna Redea. Până la urmă, deşi eligibil, proiectul acesta nu a primit finanţare. Aşa se face că realizarea sistemelor de apă şi canalizare a devenit visul meu de căpetenie, ca o chestiune de viaţă şi de moarte. Mi-am jurat în barbă – vorba vine, căci nu port barbă, după cum se vede – că nu voi pleca din Primărie până când nu-mi voi împlini acest vis. Pentru asta am candidat în 2012 şi tot pentru asta am candidat şi în 2016.

–          Dar aţi mai făcut ceva demersuri între timp? Un nou proiect?

–          Desigur. În toamna lui 2015, am depus un nou proiect pentru apă şi canalizare, pe submăsura 7.2. din PNDR „2014-2020, în valoare de 2,5 milioane de euro. Sunt convins că prin acest proiect vom avea, în sfârşit, apă şi canalizare în toată comuna. Totodată, am depus şi proiectul pentru asfaltarea străzilor Şcolii, Rapsodiei, Tămâioarei şi Morăreşti şi Rozelor. Dar proiectul de apă şi canalizare rămâne viaţa mea şi, dacă în cursul acestui mandat îl voi realiza, chiar că voi spune atunci că mi-am împlinit toate gândurile cu care am intrat prima dată în Primărie, ca viceprimar mai întâi, la vârsta de 34 de ani, pentru un mandat, şi apoi ca primar în mandatele următoare.

–          Cineva, dintre şefii dvs. pe linie de partid, vă caracteriza ca pe oaia neagră din PSD…

–          Oare de ce m-ar vedea cineva ca pe o oaie neagră? Că spun lucrurilor pe nume? Că la şedinţele de partid mă ridic şi-mi critic şefii? Sau cu orice altă ocazie? Domnule, eu aşa am crescut şi am fost educat: că dacă este mizerie în casă, o adun pe făraş şi o arunc afară, nu o ascund sub preş. Eu nu port nicio mască pe figură, domnule, dacă am ceva să-ţi reproşez, ţi-o spun în faţă, direct, fără ocolişuri.

–          Ce vă nemulţumeşte cel mai mult în activitatea dvs. de primar?

–          Am un sac plin de nemulţumiri, îl car după mine, în spate, peste tot, sperând să mă obişnuiesc, să nu-i mai simt greutatea. Însă, în loc să mă obişnuiesc, îl simt tot mai greu, pentru că, de plin ce este, se face tot mai plin. Nemulţumirile se adună mereu, se îndeasă una în alta, iar sacul se face ca un pietroi cu care aş sparge – vorba vine – multe capete pătrate. Şi, ca să le numesc pe unele dintre ele, cea mai mare nemulţumire a mea se leagă de modul de împărţire a banilor de la Consiliul judeţean. Eu aş vrea, şi am spus asta de nenumărate ori, ca banii aceştia să fie distribuiţi proporţional cu sumele colectate de fiecare Primărie. Dacă o comună are, să zicem, 1000 de plătitori de taxe şi impozite, un primar care se respectă în funcţia pentru care a fost ales ar trebui să strângă impozite şi taxe de la cel puţin 800 dintre ei. Eu nu zic să strângă de la toţi, e imposibil, sunt unii care chiar nu au cu ce plăti, dar nici să stea indiferent şi să lase ca lucrurile să meargă de la sine, iarăşi nu se poate. Şi nici nu pretind să ni se întoarcă toată suma colectată, dar Consiliul Judeţean ar face bine să mai ţină cont şi de faptul că sunt primari pe care îi doare în bască dacă cetăţenii lor nu-şi plătesc obligaţiile curente faţă de stat. Să ştiţi că dacă legea nu m-ar obliga să dau la stat 40% din veniturile comunei, banii pe care-i strâng într-un an mi-ar ajunge să acopăr toate cheltuielile de funcţionare ale Primăriei şi să-mi mai şi rămână pentru mici investiţii. Am putea să trăim pe picioarele noastre, să ne autofinanţăm. În situaţia asta însă, mai marii acestei ţări ar mai putea să ne aibă la mână şi să ne manevreze ei cum vor? Ne ţin la mâna lor şi ne dau cu ţârâita cât vor şi pe cât suntem de dispuşi să le sărutăm mâinile.

–          Măcar atmosfera din Primărie să fie bună, nu-i aşa? Mie, cel puţin o parte din personal, mi s-a părut foarte amabil şi atent…

–          Mda… ei sunt amabili cu oricine nu-i pune la muncă. Cu mine însă, dacă-i pun la muncă, nu mai sunt la fel de amabili şi atenţi. Dar n-aş vrea să discutăm pe tema asta care chiar că mă doare. Mi-ar fi plăcut să am şi eu o echipă în spate, dar nu am. Singurul cu care mă înţeleg bine şi în care simt că am un sprijin este viceprimarul. Ceilalţi… În sfârşit, noroc că mai merg pe la câte o vânătoare, un pescuit… Apropo: când facem împreună o partidă de pescuit? Vă invit pe baltă la Redea, eu pescuiesc, iar dvs., dacă vă plictisiţi, puteţi compune o poezie la iarbă verde. Ce ziceţi?

–          Vă mulţumesc. Şi pentru interviu, şi pentru invitaţie.