Nereguli cu toptanul la comercializarea produselor textile şi amenzi pe măsură date de Protecţia Consumatorilor

0
363

Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Olt au depistat recent nereguli cu nemiluita la firmele care comercializează produse textile din judeţ.

Practic, din cei 22 de operatori economici verificaţi, la 19 dintre aceştia s-au constatat abateri de la legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor. „Deficienţele constatate se referă la neafişarea preţului în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, neafişarea la loc vizibil a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul de activitate al societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze şi neafişarea la locul de desfăşurare a activităţii din zona publică a denumirii societăţii” a precizat Angelica Filotie, comisarul şef adjunct al CJPC Olt. Pentru neregulile constatate, comisarii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 24.200 de lei şi trei avertismente şi au dispus măsuri de remediere a neconformităţilor.  Trebuie spus că, în goana după profit, unii comercianţi utilizează metode mai puţin corecte sau chiar ilegale pentru a-şi atrage clienţii, în activităţile legate de promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs, încălcând legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor. Dacă nu vreţi să cădeţi pradă unor asemenea practici, comisarii din cadrul CJPC Olt vin cu o serie de recomandări: primul lucru pe care consumatorul trebuie să-l facă este să achiziţioneze produse textile numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea nevoie în caz de reclamaţie. De asemenea, se recomandă o atenţie deosebită la achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute. Pe eticheta oricărui produs trebuie să menţioneze compoziţia fibroasă a acestuia, adică denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecarei fibre. În cazul în care produsul are şi căptuşeală, compoziţia acesteia trebuie precizată în mod expres; orice produs textil trebuie să aibă instrucţiunile de întreţinere marcate pe eticheta din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, montată/cusută în interiorul produsului. Instrucţiunile de întreţinere trebuie să acopere toate tratamentele, în ordine: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat).

Ilie Bîzoi