Prim-vicepreşedinte PNL Olt, găsit incompatibil de ANI

0
699

Preşedintele PNL Corabia şi prim-vicepreşedintele PNL Olt, Ionela Nicoleta Gherghiţă, fost consilier local al orașului Corabia, a fost găsită în stare de incompatibilitate, în perioada 2012 – 2013, potrivit unui comunicat de presă remis de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Conform sursei citate, în perioada 21 iunie 2012 – 31 octombrie 2013, SC Cora Termoinstal SRL și SC Fereastra Cora SRL, (societăți comerciale la care soțul acesteia deține calitatea de asociat și funcția de administrator), au desfășurat operațiuni comerciale de furnizare bunuri, în baza facturilor fiscale, cu Primăria orașului Corabia, Colegiul Național „A. I. Cuza”, Colegiul Tehnic „Danubius” și Centrul de execuţie bugetară  Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, în cuantum de 66.363,42 Lei, , încălcând astfel dispozițiile art. 90, alin (1) şi (2) din Legea numărul 161/2003. Ionela Nicoleta Gherghiţă a fost consilier local în Consiliul Local Corabia, în mandatul 2012 – 2016, în prezent fiind prim-vicepreşedinte al PNL Olt.

Ilie Bîzoi