Douăzeci de dansatori de la „Doina Oltului”, încadraţi în condiţii speciale de muncă. Director „Doina Oltului”: „Un dans pe scenă care ţine la 4-5 minute îi solicită foarte mult, cam ca o repriză la box. Efortul nu este de neglijat”

În timp ce unii salariați ai unor unitaţi din judet care lucrează în condiții grele de muncă, cu expunere la noxe, nu beneficiază de grupe de muncă, alții sunt privilegiați din acest punct de vedere. Printre ei se numără și o parte dintre salariații Centrului Judeţean „Plaiurile Oltului”, actualmente „Doina Oltului” care sunt încadrați în condiții speciale de muncă. Cu alte cuvinte munca acestora este una grea, iar legea vine în sprijinul lor. Aceștia însă nu sunt singurii din județul Olt. Alro Slatina are un număr de 442 de locuri de muncă încadrate în condiţii speciale.

0
819

În baza Legii 263/2010 locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; activităţile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi; aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa numărul 1 din Legea  263/2010; activitatea artistică desfăşurată în profesiile prevăzute în anexa numărul 4 din aceeaşi lege. Potrivit informaţiilor furnizate de conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt pe lângă cele două unităţi  care beneficiază pentru anumite locuri de muncă de condiţii speciale există alte cinci instituţii publice din judeţul Olt care au încadraţi 91 de salariaţi în condiţii deosebite de muncă. Este vorba despre Unitatea Militară 0746 Slatina, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, Spitalul Orăşenesc Balş, Spitalul Corabia şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. „Unităţile care au locuri de muncă încadrate în condiţii speciale sunt: Alro cu 442 de salariaţi şi Centrul Judeţean „Plaiurile Oltului” cu 20 de salariaţi. Cât priveşte unităţile care au salariaţi care lucrează în condiţii deosebite de muncă acestea sunt: UM 0746 Slatina cu 15 salariaţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt cu 41 de salariaţi, Spitalul Corabia cu cinci salariaţi, Spitalul Orăşenesc Balş cu şase salariati şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina cu 24 de salariaţi”, a precizat Iulian  Smarandache, directorul executiv al CJP Olt. Locurile de muncă în condiţii deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc. Pentru a înţelege ce înseamnă condiţii speciale de muncă şi cine sunt salariaţii de la „Doina Oltului” care se încadrează în această categorie, l-am contactat telefonic pe directorul Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”: „ Dansatorii de la «Doina Oltului» care au regim special. Dansatorii ies mai devreme la pensie, la 45-50 de ani. Înainte ieşeau la 40 de ani bărbaţii şi 38 femeile.Vedeţi dumneavoastră un dans pe scenă care ţine la 4-5 minute îi solicită foarte mult, cam ca o repriză la box.   Efortul nu este de neglijat. Asta este, au grupă de muncă. Şi suflătorul intră la condiţii speciale. Noi pe Dicu l-am avut ca suflător şi a ieşit la pensie acum. De de curând îl avem pe Cristian Marinescu, pe studii superioare la saxofon  care se încadrează. A dat concurs”, a precizat Ion Creţeanu, directorul Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”. Încadrarea în condiţii deosebite a unor locuri de muncă se face pe baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de H.G. nr. 246/2007, privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările  ulterioare. Spre deosebire de unităţile angajatoare din judeţ care sunt încadrate cu salariaţi în condiţii deosebite de muncă, cele  două prestatoare de condiţii speciale de muncă nu trebuie să îşi înnoiască anual avizele de încadrare, această regulă adresându-se doar unităţilor cu angajaţi în condiţii de muncă deosebite. Perioada lucrată în grupe superioare de muncă, respectiv condiţii deosebite/speciale de muncă conferă asiguraţilor următoarele drepturi: majorarea stagiului de cotizare prin acordarea unui spor de cotizare de şase luni, pentru fiecare an întreg lucrat în grupa I (condiţii speciale) şi trei luni pentru fiecare an lucrat în grupa a II-a de muncă (condiţii deosebite) şi reducerea vârstei standard de pensionare, proporţional cu perioada efectiv lucrată în aceste condiţii.