Drum Expres Craiova –Slatina- Pitești: Oseminte descoperite într-un sit arheologic pe şantierul tronsonului 1

0
939

Mai multe gropi cu oseminte au fost descoperite pe raza satului Gîrleşti, comuna Gherceşti, în timpul lucrărilor pentru drumul expres Craiova-Piteşti, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj.

Polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliție Rurală Pielești, județul Dolj, s-au sesizat din oficiu după ce au văzut, pe o rețea de socializarea, că pe raza comunei Ghercești, în şantierul organizat pentru drumul expres Craiova-Piteşti au fost descoperite mai multe gropi în care se află osemnite, potrivit Mediafax.

Polițiștii au mers la fața locului și au stabilit că pe raza satului Gîrleşti, comuna Gherceşti, a fost descoperit un sit arheologic cu ocazia efectuării lucrărilor la drumul expres Craiova-Pitești.

Aici sunt efectuate mai multe săpături arheologice de către reprezentanţii Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, în baza autorizaţiei pentru cercetarea arheologică preventivă emisă de Ministerul Culturii.

Majoritatea gropilor sunt acoperite cu folie de plastic, paza acestora fiind asigurată de către o societate de pază contractată de către societatea care efectuează tronsonul 1 al drumului expres.